Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, de Radu Paraschivescu – recenzie

         Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, de Radu Paraschivescu – recenzie

19402428_1417302771683899_527848278_o

          Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri este un roman publicat în anul 2011, la Bucureşti, la Editura Humanitas, de către Radu Paraschivescu, jurnalist şi redactor de carte român. Cartea cuprinde 305 pagini şi este structurată în 3 părţi, cu titluri sugestive: An Gorta Mor ( tradus Foamete mare), La Porţile Iadului, The Fields of Anfield Road (Câmpia Anfield Road).

          Prefaţa cărţii este compusă din Lămuriri şi din imnul ,,The Fields of Athenry”, care devine personaj principal, un personaj ce călătoreşte în tot romanul, metamorfozându-se, însă: se aude pentru prima dată în timpul foametei din Irlanda sub forma unui cântec de jale, apoi devine imnul de protest împotriva abuzurilor penitenciare, în cele din urmă, devenind ,,imnul de noroc” ce însoţeşte echipa de fotbal Liverpool, cu o condiție materială oarecum schimbată, timpul punându-și amprenta și asupra limbii.

            Miezul romanului îl reprezintă o bătălie între mai multe lumi: cea a eşecului şi a victoriei, lumea bogaţilor şi cea a săracilor, cât şi lumea filosofilor cu lumea zgomotoasă a microbiştilor.

         Titlul romanului – Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri  – este, de fapt, prezicerea prorocului Jim Boyle, care se repetă, mai târziu, pe zidul unei celule. Acesta, neîntâmplător ales, previne asupra celor trei părți, atât de diferite ca tehnici narative, dar legate între ele de un cântec pe care fanii înrăiți ai echipei de fotbal sus-numite îl ascultă, fără a conștientiza, cel mai adesea, versurile, de care sunt încântați.

            Autorul  construiește trei lumi diferite, verosimile, împletite ca simbolistică: lumea rurală din Irlanda secolului al XIX-lea, lumea dură şi fără nădejde a coloniilor penitenciare din acelaşi secol din îndepărtata Tasmanie şi lumea suporterilor fideli ai prezentului, care nu trăiesc decât pentru echipa favorită. Cele trei părți care definesc cele trei lumi diferă ca tehnică narativă: prima parte respectă convențiile romanești clasice, putând fi identificate cu ușurință momentele subiectului, spre exemplu, cea de a doua parte este scrisă sub forma unui jurnal de întemnițat, iar a treia parte ilustrează realitatea actuală a lumii fanaticilor fotbalului, autorul insistând pe detalii.

        Chiar dacă, după cum spunea însuși autorul în Lămuriri, romanul este o biografie inventată, fiecare dintre cele trei părți are în spate o poveste istorică veritabilă. Subtratul primei părţi, An Gorta Mor, este chiar Marea Foamete Irlandeză din anii 1845-1849, determinată de apariţia manei de cartof şi de faptul că ţăranii irlandezi aveau, în majoritatea lor, ca fel principal de mâncare cartoful, de multe ori fiind singurul aliment. Michael Flaherty, un irlandez veritabil din Athenry, aflat în faţa primei tragedii pe care o suferă cu adevărat familia sa, este personajul principal al primei părţi, precum și cel căruia îi este închinat imnul.

 „Taman pacostea aceea îi lovise acum şi pe ei. Frunzele cartofilor lor fuseseră atinse de negreală, la fel ca ale lui Eamonn şi-ale celorlalţi. Cartofii se fărâmiţau de îndată ce-i apăsai mai tare, iar din locurile unde fuseseră semănaţi se ridicau nişte mirosuri care-ţi mutau nasul din loc.” (pagina 64)

         Acțiunea începe ex-abrupto, cu un dialog care trimite în doar câteva pagini la intrigă: -La dolmen! La dolmen cu toţii! Repede! Mişcaţi-vă odată!, replică ce aparţine lui Liam Maurtaugh care adună ţăranii la dolmen. Acest dolmen este explicat în DEX ca fiind un ,,monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră aşezată orizontal pe altele dispuse vertical.” La această aşezare iau parte doar bărbaţii, care nu iau în serios prezicerea unui proroc pe nume Jim Boyle care spune mereu ,,An Gorta Mor” tălmăcit ,,foamete mare”. La început, sătenii râd de Jim, şi pe bună dreptate, deoarece unul afirmă că multe preziceri nu s-au adeverit, deci nu se cuvine să i se dea o aşa mare atenţie. Când toată lumea se întoarce spre casă, Boyle îi opreşte cu o nouă prezicere: Noaptea Vântului Turbat. Acesta este momentul când toţi îşi amintesc un moment petrecut cu 8 ani în urmă, când un vânt puternic a adus pagube materiale şi umane imense. Vântul despre care prorocea Jim Boyle devine o furtună care mătură totul în calea ei. A doua zi, după ce totul se linişteşte, Liam Maurtaugh dă fuga la Boyle, deoarece îşi vede cartofii bolnavi. Mai târziu, apar şi fraţii Flaherty pentru a-i cere explicaţii lui Jim. Are loc o nouă prezicere sau chiar două asemanătoare: ,,Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” cât şi cuvintele ,,Hoţie, temniţă, moarte”, prevestind viitorul lui Michael. La o privire mai atentă, se poate deduce că hoţia de ieri înseamnă astăzi temniţă și mâine moarte. Cartoful din toate grădinile se strică, astfel foametea se apropie cu paşi repezi.

           Facem mai apoi cunoştinţă cu Sir Henry, proprietarul companiei Whels of Pride, cât şi cu musafirii săi: Bernard Trickslaw, Malcolm Potteridge, Douglas Pennyman, care asistă la citirea unei scrisori ce conţine veştile foametei ce s-a abătut peste Irlanda. Sir Henry afirmă: Cum spuneam, necazul unuia e fericirea altuia. (pag. 39).

        Foametea face ravagii: femeile slăbesc văzând cu ochii, iar pruncii sunt trimişi la somn flămânzi. Văzând situaţia din familia sa, Michael intră într-un hambar cu intenţia de a lua doar câțiva ştiuleţi de porumb pentru micii Sean şi Mary, însă este prins, acuzat de hoţie. Primeşte o condamnare de 6 ani, fără speranţă de viaţă, căci foametea o simţeau şi penitenciarele. Mary nu are voie să îşi viziteze soţul, iar Michael nu are dreptul la vreo altă vizită. Pentru a afla despre familie, Eamon compune „The Fields of Athenry”, care ajunge la urechile deţinutului.

            A doua parte, La Porţile Iadului, prezintă jurnalul lui Michael Flaherty, un jurnal scris în temniţele unei închisori din Macquarie, unde groaza devine meniul principal al zilei. Acest jurnal prezintă setea de libertate a deţinutului, închisoarea sufletului său ce îl ucide încet ca o otravă, un dor ce îi mistuie mintea şi trupul.

           Povestea unui om de ispravă preschimbat în hoţ nu de lăcomia fără noimă, ci de vitregia sorţii şi de câinoşenia stăpânitorilor. Povestea unui tată smuls de lângă fiu şi a unui soţ ridicat de lângă soaţă. Povestea unui gospodar împins să înfunde ocna de vremurile strâmbe prin care i-a fost dat să treacă. (pagina 102)

         Michael îl întâlneşte pe Joe Larkins cu care îşi face mai târziu planuri de evadare. Aceştia, ajutaţi şi de alţi prieteni, Farley, Scanlan şi Carruthers, reuşesc să fugă, însă libertatea absolută nu mai există pentru ei: din cauza foametei, Michael ajunge să-l omoare pe Larkins şi să îl prăjească pentru a supraveţui.

        În finalul celei de a doua părţi, Michael este prins şi dus din nou la penitenciarul din Macquarie unde va fi pus în ştreang de călăul Hobbs. Stătusem destul la Porţile Iadului. Peste puţină vreme, porţile aveau să se deschidă şi să îmi facă loc spre iadul însuşi. (pag. 178).

Povestea lui Michael Flaherty este o dramă, drama deţinuţilor de atunci, cărora nu le rămânea o altă dorinţă decât moartea. Datorită soţului lui Mary şi datorită lui Eamon, imnul ,,The Fields of Athenry” rămâne în minţile deţinuţilor, fiind singurul moment când mai există vreo simţire nouă în sufletele lor.

Ultima parte  poartă titlul noului imn The Fields of Anfield Road. Această ultimă poveste prezintă o lume cu totul nouă. Ceea ce a rămas este numele unui personaj: Michael Flaherty, fără nicio legătură cu cel anterior, dar și imnul care suferă modificări.

            Acest ultim capitol începe cu scrisoarea de despărţire a lui Meg către Mickie, în perioada contemporană nouă. Michael Flaherty este un microbist adevărat,  iar numele său este legat de imnul campioanei la fotbal. Asistăm la un meci de fotbal din Liga Campionilor, iar imnul, devenit laitmotiv, răsună pe stadion, dând glas milioanelor de suporteri.

Cântecul, care a însoțit generații de oameni și vremuri, spune trei povești despre foamete, suferință și solidaritate, precum legenda ce s-a țesut în jurul acestuia.

But a lonely prison wall,
I heard a young girl calling
Michael they have taken you away,
For you stole trevelyn’s corn
So the young might see the morn,
Now a prison ship lies waiting in the bay
Low lie, The Fields Of Athenry
Where once we watched the small free birds fly
Our love was on the wing
We had dreams and songs to sing,
Its so lonely round the Fields of Athenry
By a lonely prison wall
I heard a young man calling
‘Nothing matters Mary, when you’re free’
Against the famine and the crown,
I rebelled, they brought me down
Now its lonely round the Fields of Athenry
By a lonely harbour wall
She watched the last star falling
As the prison ship sailed out against the sky
Sure she’ll live in hope and pray
For her love in Botney Bay
Its so lonely round the Fields Of Athenry

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s