Interviu cu scms. Liliana Orza, șef al Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane, Suceava

     România ultimilor ani pare să fie prea mică și lipsită de oportunități pentru tineri. Mulți aleg drumul nesigur al străinătății, unii se întorc mai bogați, mai înțelepți, poate…, alții nu se mai întorc niciodată. Mirajul Occidentului poate deveni extrem de riscant, dacă nu iei în considerare anumite „semne”; dacă ți s-a promis o viață de prințesă, poți ajunge foarte ușor doar una a străzii. Pleci la cules fructe și te trezești într-un câmp uitat de lume… . Despre aceste pericole ne vorbește doamna Liliana Orza, subcomisar de poliție, șef al Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane, Suceava.

    Andreea: Cum putem defini traficul de ființe umane și care este rolul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane în lupta împotriva acestui flagel?

      Liliana Orza: Dacă ar fi să definim traficul de persoane, forma cea mai corectă ar fi definiția prevăzută în Codul Penal, respectiv art. 210, care stabilește că: Traficul de persoane înseamnă recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită: prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.

    Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane este structura de specialitate, aflată în subordinea Ministerului Internelor, cu atribuţii de coordonare, evaluare şi monitorizare la nivel naţional a aplicării politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia. Totodată, Agenţia este liantul între victima traficului de persoane şi organele de aplicare a legii, precum şi între acestea şi O.N.G.-urile din ţară care oferă servicii în acest domeniu. Agenţia cooperează cu organizaţiile neguvernamentale române şi străine, precum şi cu organizaţiile interguvernamentale şi în vederea conştientizării opiniei publice asupra fenomenului traficului de persoane şi asupra consecinţelor acestuia.

     Andreea: Care sunt formele de exploatare cele mai frecvente?

     Liliana Orza: Vorbind din punct de vedere statistic, atât la nivel european cât și la nivel național, cele mai multe victime identificate au fost victime ale exploatării sexuale. În anul 2016, a fost înregistrată cea mai mare pondere, respectiv 77% victime exploatate sexual din totalul de 760 de victime identificate în acest an. O altă formă de exploatare des întâlnită în țara noastră  este exploatarea prin muncă urmată de exploatarea prin obligarea la cerșetorie.

     Andreea: Care sunt persoanele cele mai vulnerabile și cum le putem proteja?

     Liliana Orza: În ceea ce privește categoria victimelor, practica anilor precedenți ne demonstrează faptul că, oricine poate fi o victimă. În anul 2014, la nivelul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane a fost implementată o campanie de prevenire a exploatării sexuale care a fost intitulată Victimă a traficului de persoane poți fi chiar TU!, tocmai pentru a sublinia acest lucru. Există ideea că se poate întâmpla numai în mediul rural, în familii monoparentale sau disfuncționale. Ca o consecință a faptului că forma de exploatare cea mai des identificată este exploatarea sexuală se poate spune clar că femeile minore și majore  rămân categoria vulnerabilă, în anul 2016 fiind constatat un procentaj de 77,5%  din totalul victimelor identificate în acel an. Dacă în exploatarea sexuală sunt mai multe femei identificate ca victime, în exploatarea prin muncă, bărbații sunt cei care ajung victime mai des (explicabil și prin faptul că exploatarea se realizează în domeniul construcțiilor, agriculturii etc., domenii în care sunt angajați mai des bărbații).

     În ceea ce privește exploatarea prin obligarea la cerșetorie, categoriile vulnerabile sunt atât copiii cât și persoanele cu dizabilități fizice și psihice. Dacă celelalte forme de exploatare se realizează în spații închise, în locuri cât mai ferite de ochii celorlalți, în această formă de exploatare, lucrurile se întâmplă tocmai invers, în spații publice, în locuri unde trec cât mai mulți oameni: piețe, intersecții, parcări, magazine etc.

      Din practica anilor precedenți s-a observat că o victimă poate fi exploatată  atât sexual cât și prin muncă în același timp, sau prin obligarea la cerșetorie și prin muncă. O formă nu o exclude pe cealaltă, înregistrându-se situații în care aceeași victimă era exploatată prin 2 forme în același timp.

      Bineînțeles că, privind spre toate formele de exploatare, o categorie vulnerabilă rămân copiii, deoarece ei sunt cei mai lipsiți de apărare. Ca o dovadă a faptului că este recunoscută acestă vulnerabilitate, legea a statuat acest fapt în art. 211 Codul Penal.

      Art. 211

     Traficul de minori

     Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

-fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1);

-fapta a fost săvârșită de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu;

-fapta a pus în pericol viața minorului;

-fapta a fost săvârșită de un membru de familie al minorului;

-fapta a fost săvârșită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul ori de o persoană care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului.

Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

        Andreea: Situația copiilor care sunt obligați să renunțe la școală și puși să muncească poate fi considerată trafic?

                            sursă foto: anitp.mai.gov.ro

  Liliana Orza: Aici vorbim mai degrabă de un abuz asupra minorului. Părinții sunt cei care trebuie să se îngrijească de buna creștere și educare a copiilor. Atunci când îi opresc să mai meargă la școală și îi obligă să presteze o serie de munci, deja abuzează de acești copii, atentând la dezvoltarea lor fizică și psihică și intrând în atenția autorităților, cum ar fi Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului. Dacă însă observăm elemente prezentate în  art. 211 CP, prezentat mai sus, da, putem vorbi de trafic.

      Andreea: Se poate realiza un portret robot al traficantului? Există o „mască” ușor de ghicit? 

     Liliana Orza: Nu putem face un portret robot al traficantului, pentru că acesta poate fi extrem de versatil, dar, din analiza cazurilor instrumentate, s-au putut observa câteva coordonate.

   S-a observat faptul că majoritatea recrutorilor/traficanților se înscriu din punct de vedere al caracteristicilor psihologice, ale statutului economic, social și educațional, într-o serie de coordonate, dintre cele mai importante sunt: grupa de vârstă în care se situează majoritatea recrutorilor/traficanților este cea cu limitele cuprinse între 20 și 45 de ani. Aspectul fizic îngrijit. Unul din principalele instrumente la care se recurge în procesul recrutării este persuasiunea. Ei au un aspect fizic îngrijit, ceea ce transmite alături de ceilalți factori, imaginea succesului promis de traficanți viitoarelor victime.  Poveștile de succes presupun reflectarea realizărilor prin vestimentație și accesorii nu neapărat conservatoare, ci mai degrabă conforme cu valorile socio-culturale ce promovează gusturi pentru produse de  marcă. Nivelul de educație mediu– recrutarea și traficarea persoanelor presupune abilități dezvoltate de comunicare. Majoritatea recrutorilor sunt absolvenți de licee și școli profesionale, deși acest aspect nu este universal valabil; în multe cazuri, experiența de viață și, implicit, experiența în cadrul rețelelor de criminalitate organizată au contribuit substanțial la educarea abilităților necesare. Face parte dintr-o rețea de traficanți. Trebuie totuși menționată și existența traficanților solitari sau pereche, care nu fac parte neapărat dintr-un grup organizat complex, dar care, pe fondul unor antecedente infracționale de proxenetism, renunță la această formă de obținere a unor foloase materiale și se reorientează spre activități orgnizate de traficare a victimelor, spre destinații externe, mai rentabile din punct de vedere financiar, abordând traficul pe cont propriu. Deseori  manifestă  comportament violent. Acest tip este întâlnit în special în cazul traficanților care se folosesc de agresiuni verbale și fizice ca metodă de control, dar și ca măsură coercitivă, în scopul obținerii obedienței privind interdicțiile impuse și comportamentele așteptate. Este bine organizat. Deși în faza de recrutare poate da impresia că acceptă dreptul victimei de a se răzgândi, adaptându-se la situație, în realitate traficantul urmează un plan prestabilit, cu date și rute exacte, evenimentele prevăzute fiind de cele mai multe ori anticipate sau combătute prin folosirea unor tehnici de manipulare (de exemplu, dacă persoana dorește să amâne plecarea, i se spune acum ori niciodată sau i se solicită plata unor penalități imaginare).

   Andreea: Am auzit persoane care găsesc că, în cazul sclaviei sexuale, victima este singura vinovată și o cataloghează drept ușuratică. Cum putem schimba asemenea mentalități?

                sursă foto: medium.com

    Liliana Orza: Din păcate, aveți dreptate cu privire la acest aspect. Este o mentalitate cu care ne-am confruntat și noi de-a lungul activității pe care o desfășurăm la nivelul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava. Este ușor să cataloghezi aceea victimă ca o femeie de  moravuri ușoare, dar de multe ori ori, în spatele celor întâmplate sunt adevărate drame. Sunt povești grele, poate o situație familială grea, poate o poveste de iubire neîmplinită (și aici ne referim la metoda Loverboy), poate o dorință de a merge să lucreze pentru a-și ajuta membrii familiei etc. Prin activitățile de prevenire pe care noi le desfășurăm încercăm sa schimbăm aceste mentalități, îndemnând cetățenii sa fie mai înțelegători cu aceste persoane, să nu le catalogheze într-o anumită categorie, să le vină în ajutor uneori poate și cu o vorbă bună. La nivelul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane, pe lângă activitățile de prevenire, noi monitorizăm și asistența acordată acestor victime. Și închipuiți-vă ce greu este, după ce,  o serie de specialiști lucrează cu victima ieșită dintr-o situație de trafic de 1-2 ani, reușesc să o echilibreze din toate punctele de vedere și fizic și psihic, și un vecin, o rudă vin și o tratează din perspectiva expusă de dumneavoastră. Este foarte greu și de aceea încercăm să conștientizăm fiecare persoană asupra acestui fenomen, pentru că în această luptă nu putem fi singuri! Avem nevoie de  sprijinul întregii societăți civile.

     Andreea: Care sunt principalele țări de destinație și cum intervin autoritățile noastre în cazul victimelor din afara țării? Dar în situația în care aceștia nu au niciun act de identitate asupra lor?

   Liliana Orza: Conform statisticilor la nivelul ANITP în  anul 2016, victimele identificate au fost traficate în țări din Europa (Italia, Spania, Germania, Elveția, Anglia, Belgia etc). Între autoritățile române și autoritățile din aceste țări există acorduri prin care se acordă sprijin în identificarea victimelor (indiferent dacă au acte asupra lor sau nu), în desființarea grupărilor infracționale și combaterea acestui fenomen, în repatrierea acestor persoane în țările de orgine.

     Andreea: Ce sfaturi puteți oferi celor care, fără să-și dea seama, se află în ipostaza de persoane traficate sau potențial traficate?

       Liliana Orza: NU FI NAIV, VERIFICĂ ÎN DETALIU ORICE OFERTĂ PRIMITĂ!

   Verifică legalitatea firmei de intermediere a forţei de muncă (certificatul de înregistrare eliberat de Registrul Comerţului, statutul firmei, etc.)! Pentru a lucra în străinătate, ai nevoie de un contract de muncă sau de o invitaţie oficială de la un angajator din afara României. Începând cu 2009, cetăţenii români pot munci pe teritoriul U.E fără invitaţie din partea unui angajator. Poţi lucra legal în străinătate numai dacă ai o viză de lucru, pe care o poţi obţine doar de la Direcţia Consulară a Ambasadei ţării de destinaţie, numai după un interviu cu reprezentantul acestei direcţii. Viza de lucru se deschide în baza unui contract de muncă sau a unei invitaţii oficiale din partea angajatorului. Durata perfectării este de cel puţin câteva zile şi poate ajunge la câteva săptămâni. Contractul de muncă trebuie întocmit în cel puţin 2 exemplare şi scris într-o limbă pe care o cunoşti foarte bine (română). Înainte de a semna contractul de muncă, pentru siguranţă şi dacă este posibil, consultă un jurist. Nu semna niciodată un document fără a-i cunoaşte conţinutul. Verifică dacă la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se găseşte înregistrat contractul de muncă semnat de tine. Angajatorul din afara României sau firma intermediară, de obicei, nu acoperă cheltuielile pentru obţinerea paşaportului, vizei sau cheltuielile de transport, deci nu accepta aranjamente în contul firmei de intermediere. Viza turistică, de studii sau alt tip de viză nu îţi dă dreptul să munceşti legal. Angajarea având la bază o astfel de viză este ilegală şi poţi fi amendat/ă, arestat/ă, sau deportat/ă. În acest caz, angajatorul te poate manipula, impunându-ţi să faci tot ceea ce doreşte. Interesează-te care este salariul mediu în ţara în care ţi se propune să lucrezi. Verifică dacă salariul propus îţi va permite să acoperi cheltuielile pe care le vei avea în ţara respectivă (cazare, mâncare, haine). Evită semnarea unui contract cu specificaţii evazive de genul: “şi alte tipuri de activităţi” sau “toate activităţile la cererea angajatorului”. Învaţă limba ţării sau câteva cuvinte uzuale în limba ţării de destinaţie pentru a cere ajutor dacă vei avea nevoie.

      Dacă te hotărăști să pleci, lasă cât mai multe informații familiei!

      Nu da nimănui actele tale de identitate, cu excepţia autorităţilor!

    Dacă ești în pericol, reține orice informație privind locația în care te afli, informează orice persoană cu care intri în contact despre situația ta și încearcă să fugi! Contactează instituţiile statului (poliţia, Ambasada, etc) sau persoanele care ar putea să-ţi ofere ajutor. Dacă eşti în România, apelează gratuit linia telefonică 0800.800.678, iar dacă te afli în străinătate apelează la numărul 004.021.313.31.00 sau la numărul reprezentanţei diplomatice a României din ţara respectivă.

Autor: Andreea Duduman