Comoara neștiută, de Miruna Busuioc (premiul I la Concursul bilingv de creație „Pe aripile creației”, ediția 2019)

Concursul bilingv de creație  „Pe aripile creației”, ediția 2019

Premiul I

                   Comoara neștiută

                           de Miruna Busuioc

           Părinții mei au crezut în mine.

           Asta spune lumea.

          De fapt, orgoliul lor era atât de mare încât au preferat să ducă vieți mizerabile și să strângă munți de bani pentru ca, atunci când copilul lor avea să se nască, să-și folosească investițiile de-o viață în folosul lui. Așadar, când eu am apărut, a apărut odată cu mine momentul să decidă cât vor să investească în inteligența mea. Mi-au ales cel mai performant creier. Unul care să funcționeze la orice oră, de fiecare dată când aș avea nevoie de el. Unul care să mă ajute sa rețin informații ușor și care să mă aducă  la un pas de a ști totul. În privința inimii au fost mai rezervați; am primit una mediocră, de formă. Una care avea doar rolul de a bate.

      Apoi te-am întâlnit pe tine, cu ochii tăi negri  și percepțiile tale unice. La început mă uitam la tine, te admiram. Nu îndrăzneam să mă apropii. Apoi ne-am împrietenit absolut întâmplător. Stăteam împreună cu câțiva prieteni, vorbind nimicuri. Ei te-au invitat să te apropii și te-ai așezat lângă mine. Am început să vorbim. Așa ne-am cunoscut.

    Două săptămâni mai târziu, m-ai numit pentru prima dată prietena ta. M-am simțit specială. Pentru prima dată, cineva m-a apreciat pentru felul meu de a fi, nu pentru banii părinților. Pentru prima dată, cineva nu mă vorbea pe la spate.

    Prietenia noastră a rămas totuși un mister pentru mine timp de multă vreme. De multe ori stăteam trează nopți întregi încercând să înțeleg de ce și cum am ajuns să ne înțelegem atât de bine.

* * *

elsetge cat
sursa foto: elsetge.cat

      Odată, stăteam și priveam răsăritul la periferia orașului. Era liniște, fapt întâlnit extraordinar de rar, iar noi admiram minunea ce se desfășura chiar în fața noastră. Din vorbă în vorbă, mi-ai spus ceva ce nici până acum nu înțeleg :

     –Mi-aș dori să am și eu intelectul tău.

    Eu tăceam.

     –Aș vrea să pot să știu la fel de multe lucruri ca tine. E ceva … – ți-ai luat privirea de la apus, fixandu-ți ochii pe ai mei – nedrept. Banii definesc totul în lumea noastră. Dacă părinții tăi nu au bani ești considerat un nimic.

–Ai dreptate. Știi, eu n-am vrut asta. Dacă aș putea, m-aș lipsi de inteligență. Părinții mei nu au înțeles că inima e mai importantă decât să știu toate capitolele fizicii și. Degeaba ai toate astea, dacă nu poți simți, nu poți iubi…

–Să nu te mai aud spunând asta! M-ai înțeles? Tu ești specială. Deși nu sunt foarte deșteaptă, îmi pot da seama ca o să reușești să iubești și o să simți tot ce este de simțit pe lume. Îți pot promite asta. Inteligența ta e un dar, nu o povară.

   Mi-am dat seama atunci că poate acest “dar” nu e atât de rău precum pare.

    Așadar îți scriu astăzi, în ziua în care se împlinește o lună de când ne-am certat. Mi-ai spus odată că eu am viața perfectă. Dar nu e așa. Ar fi fost perfectă dacă părinții mei știau să aleagă inima de care aveam nevoie. Una care să nu se zguduie de fiecare dată când fac un gest simplu, ca de exemplu sa zâmbesc. Una care să îmi permită să îmi traiesc viața : să plâng după prima mea iubire, să râd și să-mi fac amintiri. Să cred ca e sfârșitul lumii când mă cert cu cineva și să pot să iubesc. Pentru că sentimentele îl fac pe om, iar tu ai fost cea mai norocoasă pentru că mereu ai sfidat sistemul. Inima ta e o bogăție, iar tu ești puternică pentru că, simțind cum se prăbușește în pieptul tău, tu te bucurai mai tare, ori suspinele tale deveneau mai intense. Ție nu ți-a fost frică niciodată de ce se va întâmpla și ai trăit fiecare moment din plin.

  Poate de asta ne-am și certat. Avem caractere diferite, viața ne-a dus pe alte căi. Oricât am încerca să remediem situația, mereu va apărea ceva între noi, ceva care să ne despartă și să ne amintească faptul că noi nu suntem la fel. Aș putea încerca orice, noi tot nu ne-am putea înțelege. Eu voi fi mereu fata deșteaptă pe care tu o vezi ca pe o minune, iar tu vei fi mereu fata care mi-a arătat ce înseamnă să fii om. Prietenia noastră a fost extraordinară, dar tot ce e frumos are și un sfârșit.

    Așadar, îți scriu această scrisoare pentru a te ruga să nu uiți niciodată că inima ta e specială.

                                   Cu drag,

                                          Fata care nu a știut să simtă.

20191115_201526

 


One thought on “Comoara neștiută, de Miruna Busuioc (premiul I la Concursul bilingv de creație „Pe aripile creației”, ediția 2019)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.