O persoană, o mie de sentimente (premiul I la Concursul bilingv de creație „Pe aripile creației”, ediția 2019)

 

Concursul bilingv de creație  „Pe aripile creației”, ediția 2019

Premiul I

                         O persoană, o mie de sentimente

                                                          de Cezara Grigoraș

    Ea – o artistă în adevăratul sens al cuvântului, o dansatoare splendidă pe care o așteaptă un viitor măreț. Strălucirea o înconjoară la fiecare pas și vrăjește de fiecare dată când urcă pe scenă. El… Ei bine, el e un simplu bibliotecar. Nimic special, nimic ieșit din comun, sau, cel puțin, așa este văzut prin ochii lumii exterioare, căci ea nu ar fi nicidecum de acord. Ea vede în ochii lui stele, în brațele lui simte siguranță și în sufletul lui se oglindește al ei. L-ar putea privi la nesfârșit cum îi zâmbește din spatele unei cărți; nu s-ar opri din a-l asculta atunci când îi citește nici dacă ar veni sfârșitul lumii peste ei.
El și ea. Ea și el.
Cu siguranță se iubesc, e de la sine înțeles. Dar mai presus de asta, se simt unul pe celălalt. În minte, în vene, în inimă… peste tot. Și asta e ceea ce contează cu adevărat.
”Crezi că într-o zi mă vei uita?”. Auzise această întrebare de multe ori. Oare ea încă nu știa că asta era imposibil? Când avea să înțeleagă că tot ce ține de ea îl atrage cu o forță celestială, din ale cărei mreje nu are scăpare? Când auzea întrebarea, îi zâmbea leneș și îi răspundea cu niște cuvinte de prin cărți (căci citea des și îi plăcea să citeze autorii): ”Cum te-aș putea eu pierde pe tine, când tu ești soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe drumul acesta de țară? Cum să uit eu soarele?” (Mircea Eliade – Maitreyi).
Când vine vorba de ea, el simte un soi de neliniște metafizică. ”Neliniște metafizică e să privești o femeie în ochii mari” spunea Camil Petrescu, iar el era complet de acord. Ochii ei verzi îl înnebuneau. Când îi privea, își dădea seama că fluturașii erau de fapt un mit; ceea ce simțea el în stomac  era mai degrabă un foc ce îl mistuia în cel mai frumos mod posibil. Dar nimic nu se compara cu ceea ce simțea atunci când o vedea dansând.
A văzut-o de nenumărate ori dansând: când trecea pe la repetiții să-i aducă prânzul, știind că ea va fi atât de absorbită în digerarea fiecărei mișcări că va uita cu desăvârșire că trebuie să și mănânce; când punea muzică, iar ea apărea din senin în cameră, învârtindu-se perfect pe ritm, sau, noaptea târziu, în timpul micilor întâlniri de la miezul nopții, când începea să danseze în mijlocul străzii, cu ochii strălucindu-i a fericire.
A văzut-o de multe ori dansând și știa ce înseamnă asta pentru ea. Nu era doar un hobby, ceea ce simțea ea față de dans nu era doar plăcere. Era ceva atât de intens, încât el nu găsise încă cuvintele potrivite pentru  a îi descrie privirea pe care o are imprimată pe față atunci când dansează. Pasiune, forță, iubire, profunzime, eleganță, delicatețe… atâtea particularități ce se contopeau și o formau pe ea. Era de o complexitate nemaiîntâlnită. Era puțin spus că se pricepea la dans; era ca și cum ea însăși îl crease. O dansatoare excelentă și o știau toți, mai puțin ea. Mereu râvnea să fie mai bună, să se autodepășească, să atingă perfecțiunea și de multe ori era inutil să încerci să o scoți din sala de repetiții sau să o convingi să facă o pauză.

dancing
sursă foto: pinterest.com

A văzut-o dansând, dar niciodată ca în seara aceea. Nu ca și cum întreaga ei viață depindea de asta; ca și acum doar dansul îi oferea oxigen. Era cel mai mare spectacol la care participase până atunci, iar ultima reprezentație îi aparținea doar ei. Era un lucru extraordinar de important, iar el știa asta. De la primele acorduri muzicale urmate de întâia unduire a corpului ei, toată sala își dăduse deja seama că nu era doar o simplă reprezentație; era o bucățică de artă pusă pe scenă. Din primele rânduri, el se uita la ea și nu înțelegea cum o ființă umană se poate mișca într-un mod atât de angelic. Grandoarea momentului contrasta ironic cu înfățișarea ei: desculță, îmbrăcată în pantaloni negri și o cămașă largă, albă. Totul era spectaculos: fiecare pas, fiecare cutremurare a mâinilor, fiecare vibrație a întregului ei corp.
A mai văzut-o dansând, dar numai atunci a înțeles cu adevărat tot ce era de înțeles.
Momentul se terminase. Ea îi căută privirea în mulțime și îi găsi imediat zâmbetul din ochi. În acea clipă, în antiteză cu întregul haos al universului, totul era perfect. Era unul dintre acele momente pentru care trăiești, pe care îl povestești nepoților, ca în finalul filmelor de dragoste fericite; sau, din contră, îl ții ascuns doar pentru tine și, într-un exces de egoism, îl iei cu tine în eternitate. Momente care de fapt formează esența vieții.
O, iubirea! Ce minunat e sentimentul ce  poate fi atât salvare, cât și o armă letală…

cezara


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.