Alegoria oglinzii #4 Pietre pentru templul meu

Alegoria oglinzii #4 Pietre pentru templul meu

       O să-ți scriu acum ce nu am putut să-ți scriu de ceva seri încoace, dar oare ce? Întotdeauna au să mă fascineze oamenii, dar mai mult decât orice, o să o facă sufletul lor. Am putea să vedem sufletul ca o idee, așa cum o vedea Platon, o idee care se schimbă mereu, dar în esență rămâne aceeași. Știi, ai putea să iei un pix, ai putea să iei o foaie, și cu mintea să “pictezi“ orice lume, oricât de frumoasă. Dar indiferent de cât de tare încerci, lumea de pe foaie nu o să fie ca lumea din interiorul tău.

      Așa și cu oamenii, sufletul e întotdeauna mai vast decât ce se vede la exterior, chiar dacă, la fel cum poți face pe hârtie, poți să încerci să mai adaugi. Să adaugi bijuterii, să adaugi o întâmplare, să adaugi farduri, să spui povestea în fel și chip, și sufletul tot te-ar întrece, pentru că mereu se actualizează pe sine, prin sine, pentru sine. Pare de neînchipuit că se schimbă, dar rămâne în esență identic. Uită-te în oglindă și ai să vezi același copil care își dorește iubirea celor apropiați, o să vezi un copil care vrea să fie lăudat din când în când pentru ce face, o să vezi că ar vrea să creeze, că nu poate sta locului, că vrea să experimenteze lucruri noi, că îi e frică de unele lucruri, pe care după ce le pipăie și vede că nu-i pot face rău, le acceptă, un copil care plânge când e lăsat singur sau un copil care din când în când vrea doar să doarmă. Sufletul nostru e reticent și rezistă în a pleca de la rădăcini. Poate că acolo e cel mai aproape de mister sau de Dumnezeu, poate acolo e cel mai pur. Și ce se întâmplă când pleacă de acolo, când uiți că ești copil? Creșți odată cu lumea din jur, lumea ta o lași în spate și te scufunzi într-o mare care nu e ta, că o pietricică pe un munte.

      Era odată o zeiță, Amaterasu (lumina), care a fost provocată de fratele ei (întunericul) la un duel. Fiecare dintre ei a creat câțiva zei dintr-un obiect dat de celălalt: Amaterasu a creat 3 zeițe, iar Susano-o a păcălit-o și într-un final a creat 5 zei. Susano-o, considerând că a câștigat, a revendicat raiul pentru el și a început să o tachineze pe Amaterasu. Furioasă dar și dezamăgită, s-a închis într-o temniță. Și așa tot pământul a fost cuprins de întuneric și natura a început să moară. Terifiați, zeii au implorat-o să iasă afară, dar ea a refuzat necontenit.amaterasu Până când, unul dintre zei a pus o oglindă pe ramură unui copac, care se vedea de pe fereastra temniței, și le-a spus celorlalți zei să petreacă. Auzind râsete și veselie, curioasă, Amaterasu îi întrebă ce se întâmplă. Primi răspuns că dacă vrea să vadă, să scoată capul pe fereastră chiar ea. În momentul în care aceasta s-a uitat la oglinda de afară, a văzut cea mai frumoasă și mai radiantă lumină, chiar lumina ei. Așa a mai uitat de frustrare și de durere, iar un alt zeu a scos-o cu totul din temniță, readucând odată cu ea soarele care ține lumea în balanță.

      Vezi, până și zeii pot fi “copii“, și, ca și noi, au nevoie de cineva care să-i ajute să-și recapete încrederea în sine. Dar oare nu suntem toți precum Susano-o? Să revendicăm de multe ori lucruri și prin asta să ne aducem suferință nouă și altora? Atunci ce ni se cuvine? Judecând după legile statului, Hobbes a spus că tuturor li se cuvine tot, într-un mod relativ. Dar nu putem avea ceva la modul absolut fără să renunțăm la orice, în afară de acel singur lucru pe care l-am ales. Așa și nouă, ni se cuvine tot, dar când încercăm să luăm totul, vedem că nu prea putem duce totul, sau că nu putem urcă toți munții. Ce e greșit în asta? Oare nu putem lua câte puțin sau mai mult din fiecare, dar nu din tot, și să fim fericiți ? Oare nu așa e și cu emoțiile, cu iubirea și nevoile? Iubirea pe care o ai pentru soț, nu e aceeași pe care o ai pentru copii, nici ca cea pe care o ai față de propria persoană sau pentru orice alt lucru.

       Iubirea e unică pentru fiecare lucru în parte și se împarte prin ea însăși. Iubirea cred că ține de suflet, și dacă sufletul e permanent, maleabil și insecabil, atunci poate așa e și iubirea, dar nici persona (personae, personajul de pe scenă) nu e una singură. Mulți au pus problema că am fi o colecție de “euri “, dar eu cred că suntem de fapt unul singur, din care se trag mai multe “modele“, în funcție de situație. Uite un exemplu, când ești cu fetele tale, nu ești aceeași ca atunci când ești la o masă pompoasă la un restaurant cu tot felul de oameni, sau ca atunci când ești în fața elevilor. Dar atunci nu e corect să spunem că de fapt sunt “euri diferite în funcție de situație”? Nu, pentru că fiecare dintre “persona/personae “ care ești la momentul respectiv, are un model de bază. Modelul ăla ești tu când ești cu ține însăți, când ești sufletul tău și când ești “copil“. Nu ti s-a întâmplat de multe ori să te simți mai bine înconjurată de lucruri simple? Și poate așa vedem că, cu cât ne dorim lucruri mai complicate, cu atât suntem mai nefericiți.  Fiecare dintre celelalte modele are la baza propria ta persoană pe care o schimbi puțin câte puțin, de multe ori voit, de multe ori fără să-ti dai seama, dar mereu ajungi, din nou, față în față cu ține. De aceea trebuie să te iubești … Dar, Lucian, o să-mi spui, nu sunt oamenii doar niște modele după un “eu” originar ? Atunci cum putem fi toți diferiți și să avem fiecare muntele nostru? Nu sunt toți oamenii de înlocuit atunci? Nu. Pentru că eu am ochi căprui și tu ai ochi … – aaaaah, mai lasă-mă să mă gândesc -, eu am un metru 77 și tu ai …ai mai puțin.  Indiferent de cât de asemănători suntem, sunt un infinit de alte lucruri care ne separă și asta e doar lumea materială. Sufletul e unic, și dacă prin suflet înțelegi personalitate, ca și mine, atunci toate personalitățile sunt unice. Toma D’aquino spunea că fiecare înger e unic, și că omul e între îngeri și lumea noastră, pentru că sufletul e atașat de corp, iar îngerii sunt doar suflet, deci puri, deci mai aproape de esență, prin urmare, poate mai copii.

deniz-altindas-38128-unsplash

       Eu cred că fiecare, atunci când e el cu sine și se lasă văzut, poate fi un înger pentru altcineva, adică unic. Nu există doi îngeri la fel, cum nu există doi oameni la fel. Ce am vrut să spun? Fii că Amaterasu, ai încredere în tine, fii ca un copil, bucură-te de lucruri simple, fii un înger, fii tu cu ține însăți și bucură-te de tine.

Lucian

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.