Voi mai simțiți sărbătorile de iarnă? de Dana Fodor Mateescu

Voi mai simțiți sărbătorile de iarnă? de Dana Fodor Mateescu

      Nu știu cine mi-a zis că nu mai simte sărbătorile ca-n copilărie, că nu mai înțelege nimic din iarnă și, în genere, din viața asta ciudată… . Am uitat cine mi-a spus. Și, oricum, ce contează? Dar m-a pus pe gânduri.

        Stau acum și spăl vasele, în bucătărie, și mă gândesc la asta. De ce nu mai simt oamenii sărbătorile?  În stânga, am un măr cu paișpe frunze-n el, în dreapta un nectarin cu una, două, trei… opt frunze galben-roșcalii care fâlfâie vesele. Până și moartea lor e veselă. În chiuvetă, farfurii…Și-mi amintesc cum năvăleau peste mine sărbătorile când eram mică.

       Aveam șapte ani și bucuria se ținea strâns de mânuță cu nebunia când știam că mai sunt câteva zile și vine Moș Nicolae. Apoi se lăsa cu vacanța de iarnă, cu Crăciunul, urmat de Revelion. Făceam pariuri cu mama, flămândă de programe de divertisment în alb-negru: „eu o să rezist toată noaptea, până dimineața la televizor…” Aiurea. Pe la unu, mă lua tata pe sus și mă punea-n pat. Zilele alea, din decembrie, turbam. Efectiv nu se mai înțelegea nimeni cu mine, nu mâncam, nu dormeam, eram afară tot timpul, în zăpadă. Așteptam. Strada mea mirosea a lemn ars și a cărbune. Spre seară, aerul aromea a coajă proaspătă de portocală și asta mă scotea din minți, era fericirea supremă. Apoi, mama venind încet, pe jos, de la Gara de Nord unde lucra, cu două sau trei sacoșe în mâini, grele, mari, din care ieșeau obrajii înghețați ai portocalelor. Sori reci în miniatură. O îmbrățișam, mă descosea dacă am fost cuminte, firește că am fost, extraordinar, ce întrebări!!, și fugeam iar în troiene, la prietenii de pe strada Petru Maior. Eram udă fleașcă, ciorapii înghețaseră pe tălpi, mâinile îmi erau umflate și roșii, și fierbinți ca niște inimi. Doamne, ce bine era!

       Și iar îmi fuge gândul la copilăria mea. Alerg după ea. Stai! Oprește-te! O prind de rochița albă cu mere roșii. Cum? Chiar te-ai dus? Nu mai ești? Nu cred. Acum ceva timp erai aici, lângă mine, te atingeam cu mâna… . Ardea focul în sobă, împodobeam bradul luat de tata din piața Matache, furam din bomboanele de pom care aveau miezul alb și nu-mi plăcea, rodeam doar ciocolata care le îmbrățișa. Mă striga Sami, nepotul lui madam Goldman. Ieșeam dezbrăcată, în papuci, mama țipa la mine din bucătărie: „Daaaaaniiii, pune hăinuța pe tine!” Eram proastă s-o ascult?

       „Mă, meșugă, mă, hai să sugem țurțuri și să-l pândim pe Moș Gerilă când vine!”, mă ispitea diliul de Sami, iar eu, ca o hipnotizată făceam exact ce-mi poruncea, de parcă era poleit cu aur. Intram în casă, furam niște zahăr (să știți și voi că țurțurule, cât e el de țurțure, dacă nu e nițel dulce, n-are niciun chichirez!) și dispăream…

       În acel decembrie din 1977, am supt împreună cu Sami cam o duzină de țurțuri mari și mici, grași și slăbănogi, transparenți ca diamantele din coroanele de prințese, țurțuri rupți de la streșinile caselor de epocă, ridicate pe la 1900 toamna. Ca să-i avem, aruncam în ei cu bulgări de zăpadă. Sami nimerea întotdeauna. Ne-am îmbolnăvit rău atunci. Amândoi. El a ajuns la spital, la Caraiman. Eu am zăcut cu febră mare și de Moș Nicolae, și de Crăciun, abia de Revelion mi-am mai revenit. Făceam injecții „Efitard” în popou, la policlinică, și urlam până trosneau țurțurii pe la streșini. „Dacă te mai prind cu ovreiașul ăla zevzec, vă bat pe amândoi cap în cap!”, mă amenința tata supărat. Ce-oi fi văzut, frate, la el? Mănâncă Sami un căcat, hop și Dani halește patru, că ea e mai deșteaptă! Acum suferă, în loc să te bucuri de sărbători!” Și sufeream, dar în adâncuri eram fericită că stau acasă lângă bradul cu bomboane linse de mine, nu ca bietul Sami, despre care auzisem că face și perfuzii. Pesemne a înghițit mai mulți țurțuri, socoteam eu așteptând mulțumită să înceapă programul de Revelion.

     Iar sărbătorile mele, alea și altele care au venit peste, erau frumoase și adevărate, cu muzică ușoară, cântau Margareta Pâslaru, după care eram leșinată, Anda Călugăreanu, Angela Similea, Aurelian Andreescu, Florin Bogardo… . Auzeam colinde, zurgălăi, plugușorul, o vioară cârâia ca un greiere și fulgii mari și dulci de zăpadă curgeau liniștiți dintr-un cer înaaaalt și pufos ca o prăjitură cu frișcă.

Oare de ce zic oamenii că nu mai simt sărbătorile?

Autor: Dana Fodor Mateescu


One thought on “Voi mai simțiți sărbătorile de iarnă? de Dana Fodor Mateescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.