Poveste-George Bacovia

Poveste-George Bacovia

Îti aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înteles de-atâtea ori?…

Aşteptai să fiu poetul îndrăznet ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutari
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pala rătacire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu ca ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul ori zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

– Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta placere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricarui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus ca eşti frumoasă,
Când, în soaptele pădurii, poate ca te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s