Strălucirea şi suferinţele curtezanelor de Honoré de Balzac-Fragment

Strălucirea şi suferinţele curtezanelor, de Honoré de Balzac-Fragment

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuir Nr.5 Martie 2017

    Partea întâi

    Cum iubesc cocotele

       În 1824, la ultimul bal de la Operă, multe măşti au fost impresionate de frumuseţea unui tânăr care se plimba prin coridoare şi în foaier, cu mersul celui pornit în căutarea unei femei reţinute acasă de împrejurări neprevăzute. Taina acestui mers, când leneş, când grăbit, n-o ştiu decât bătrânele şi câţiva hoinari inveteraţi. În acel imens loc de întâlnire, mulţi nu se prea observă unii pe alţii, interesele sunt trezite de pasiune, şi chiar acei ce n-au ce face sunt preocupaţi.

    Tânărul dandi era aşa de preocupat de ceea ce căuta şi atât de neliniştit, încât nici nu-şi dădea seama cât succes avea: exclamaţiile ironic admirative ale unora dintre măşti, uimirea gravă, glumele muşcătoare, cuvintele cele mai mângâietoare, nu le auzea, nu vedea nimic. Deşi era frumos ca acele fiinţe excepţionale care vin la balul de la Operă după vreo aventură şi o aşteaptă cum se aşteaptă o lovitură norocoasă la ruletă când trăia Frascati7, părea totuşi sigur de ce avea să i se întâmple în seara aceea, ca orice burghez aşezat; de bună seamă că era eroul unuia dintre acele mistere cu trei personaje din care se alcătuieşte tot balul mascat de la Operă şi care sunt cunoscute numai de cine joacă un rol într-însele; căci pentru femeile tinere venite acolo numai ca să poată spune: „am văzut”, pentru provinciali, pentru tinerii fără experienţă, pentru străini, Opera trebuie să fie într-un asemenea moment palatul oboselii şi al plictisului. Pentru ei, mulţimea aceea, întunecată, înceată şi înghesuită, care se duce, vine, şerpuieşte, se învârte, se întoarce, urcă şi coboară şi nu poate fi asemuită decât cu gângăniile dintr-un furnicar, nu este mai puţin enigmatică decât bursa pentru un ţăran din Bretania care nici nu ştie că există registrul datoriei publice.

   La Paris, afară de rare excepţii, bărbaţii nu se maschează: un bărbat în domino pare caraghios. În asta se manifestă duhul naţiei. Cine vrea să-şi ascundă o intrigă, se poate duce la balul Operei, fără a se duce cu adevărat, iar măştile silite să intre neapărat înăuntru, intră şi ies îndată. Un spectacol din cele mai hazlii e înghesuiala de la uşă, pe care o produce chiar de la începutul balului valul de oameni care se revarsă dinăuntru luptându-se cu cei care intră. Astfel că bărbaţii mascaţi sunt sau soţi geloşi veniţi să-şi urmărească nevestele, sau soţi necredincioşi care nu vor să fie prinşi de dânsele, situaţii la fel de ridicole. Or, tânărul nostru era urmărit, fără a şti, de către o mască înspăimântătoare, un ins gros şi scurt, ce se rostogolea ca un butoi. Pentru cineva familiar cu Opera, acest domino ascundea de bună seamă un agent de bursa, un bancher, un notar, un administrator, într-un cuvânt, vreun burghez ce-şi bănuia infidela. Într-adevăr, în societatea foarte înaltă, nimeni nu aleargă să găsească dovezi umilitoare.

   Câteva măşti îşi şi arătaseră unele altora, râzând, acest personaj monstruos, altele îl strigaseră, nişte tineri râseră de el; lat şi ţeapăn, se vedea că nu-i păsa de aceste biete săgeţi; mergea unde-l ducea tânărul, ca un mistreţ urmărit, căruia nu-i pasă nici de gloanţele ce-i fluieră pe la urechi, nici de câinii care latră în strigaseră, nişte tineri râseră de el; lat şi ţeapăn, se vedea că nu-i păsa de aceste biete săgeţi; mergea unde-l ducea tânărul, ca un mistreţ urmărit, căruia nu-i pasă nici de gloanţele ce-i fluieră pe la urechi, nici de câinii care latră în urma lui. Deşi la prima vedere plăcerea şi neliniştea au îmbrăcat aceeaşi mască, ilustra şi neagra mantie veneţiană, deşi totul se învălmăşeşte în balul de la Operă, diferitele cercuri ce alcătuiesc societatea pariziană se întâlnesc, se recunosc şi se observă.

   Există noţiuni atât de precise pentru cei câţiva iniţiaţi, încât hieroglifele intereselor se pot citi ca un roman pasionant. Pentru cunoscători, omul acesta nu putea aşadar să aibă vreo întâlnire de dragoste: altfel ar fi purtat fără greş vreun semn convenit roşu, alb sau verde, care vesteşte plăcerile pregătite cu mult înainte. Să fi fostoare vorba de o răzbunare? Văzând că mascatul urmăreşte aşa de aproape un tânăr care are o întâlnire, câţiva inşi fără altă treabă se ţineau şi ei după tânărul acesta cu chipul frumos, pe care plăcerea îl înconjurase cu dumnezeiasca sa lumină, şi care trezea interesul: cu cât înainta, cu atât stârnea curiozitatea. De altminteri, totul arăta că e obişnuit cu o viaţă elegantă. După o lege fatală a vremii noastre, nu sunt mari deosebiri, nici fizice, nici morale, între cel mai distins şi mai bine educat fiu de duce şi băiatul acesta fermecător pe care deunăzi îl sugruma cu ghearele ei de fier mizeria în mijlocul Parisului. Frumos şi tânăr, ascundea poate înăuntrul său o prăpastie, ca mulţi tineri care vor să joace un rol la Paris, fără să aibă capitalul potrivit cu pretenţiile lor, şi care în fiecare zi riscă să piardă totul, închinându-se zeiţei celei mai linguşită în această cetate regală: întâmplarea. Totuşi, ţinuta şi purtările sale erau fără cusur: călca pe parchetul clasic al foaierului, ca unul familiarizat cu Opera. Cine n-a observat că acolo, ca în toate zonele Parisului, există un fel de a te comporta în stare să dezvăluie ce eşti, ce faci, de unde vii şi ce vrei?

— Ce tânăr frumos! Aici ne putem întoarce să-l vedem, zise o mască, în care obişnuiţii balurilor de la Operă puteau recunoaşte o femeie din lumea bună.
— Nu ţi-l aminteşti? îi răspunse însoţitorul ei, care-i dăduse braţul, doamna de Châtelet ţi l-a prezentat doar…
— Cum? El e? Puiul de farmacist care-o zăpăcise, şi apoi s-a făcut ziarist, amantul Coraliei?
— Căzuse atât de jos încât nu credeam că se mai ridică, şi nu înţeleg cum mai poate apărea în lumea pariziană, zise contele Sixte du Châtelet.
— Arată ca un prinţ, observă masca, şi n-a învăţat să se comporte aşa de la actriţa cu care a trăit; deşi verişoara mea ghicise ce zace în el, n-a ştiut să-l cioplească; tare aş vrea să cunosc amanta acestui Sargine; spune-mi ceva din viaţa lui, un lucru cu care să-l pot tulbura.
Perechea aceasta, care-l urmărea pe tânăr vorbind în şoaptă, era în clipa aceea spionată de către mascatul cel lat în spete….

Fragment carte: autor Honoré de Balzac

Strălucirea şi suferinţele curtezanelor de Honoré de Balzac

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s