Istoria unei morți anunțate sau cum l-au ucis pe Eminescu

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.3.Ianuarie 2017

Istoria unei morți anunțate sau cum l-au ucis pe Eminescu

Autor Andreea- Oana Duduman

     Despre curentul eminescian s-au vorbit și încă se vorbesc multe. Programa scolară în vigoare prevede ca în fiecare an, elevii să studieze măcar una dintre operele lui. Toți îl iubim și îl urâm pe Eminescu pentru ce a scris de-a lungul scurtei sale vieți. Zăresc un zâmbet ironic în colțul gurii tânărului speriat de Eminescu. Pare a spune: „El a murit de o boală venerică și voi vreți să îl luăm ca exemplu…”. Dar care e adevărul, până la urmă? Nebunie? Sifilis? Alcoolism? Depresie? Culpă medicală? Crimă?

     Îl cunoaștem pe Eminescu, cei mai mulți dintre noi, ca poet, dar el a fost un jurnalist neîntrecut, o voce incomodă pentru societatea politică din a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Ca redactor al ziarului Timpul, nu făcea politica niciunui partid politic, dar publica articole usturătoare, ducea adevărate bătălii jurnalistice cu cei care păreau a fi dușmanii poporului. Aflat în slujba adevărului și fiind un rebel irascibil, Eminescu trebuia îndepărtat, pentru a proteja nume grele de gratiile detenției.

     În 1883, Mihai împlinea 33 de ani. La 28 iunie 1883, la vârsta pe care o avea Iisus când a fost răstignit, ajungea la sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, sacrificat și crucificat în „cămășoiul de forță”.

     Legat de această zi fatidică există mai multe povești, bazate fie pe amintirile celor de față (mincinoase sau nu), fie acte medicale și procese-verbale întocmite de poliție.

    Cea mai veridică pare următoarea: în dimineața acelei zile toride, la ora 6, doamna Slavici (gazda poetului) trimite printr-o servitoare un bilețel lui Titu Maiorescu: Domnu’ Eminescu a înnebunit. Vă rog să faceți ceva să mă scap de el, că e foarte reu. Fiind foarte nervos, Eminescu pleacă spre redacția ziarului Timpul, însă hotărăște (unele surse spun că a fost, de fapt, forțat) să meargă la Băile Mitrașewski, pentru o cură cu apă fierbinte. Aici, se încuie într-o cabină și dă drumul la apă. După nouă ore, ușa i-a fost spartă de oamenii legii, însoțiți de doi infirmieri ai doctorului Șuțu, care deja îl aștepta la sanatoriu. Pe motiv de agresivitate (Cine nu ar fi agresiv dacă s-ar trezi în baie cu 4-5 oameni?), i se administrează o injecție cu morfină și este îmbrăcat în cămașa de forță. Martorii spun că poetul nu avea comportamentul unui nebun, din contră, striga după ajutor.

   Era nevoie de o asemenea intervenție? Poate că da, poate că nu. Însă, felul în care a fost internat și declarat nebun a fost ilegal. În primul rând, polițiștii veniți la fața locului erau obligați prin lege să îl legitimeze, să discute cu el, apoi, dacă devenea agresiv sau avea un comportament deviant, să fie dus la un spital clinic de stat, unde să fie tratat. Diagnosticul de dement trebuia pus de către doi medici, apoi, în baza certificatului medico-legal, să fie transferat la un spital de cronici. Or, Eminescu a fost dus direct la un sanatoriu privat de boli nervoase. Aici, un rol important pare să-l joace Titu Maiorescu, cel care îl făcuse cunoscut pe poet la Junimea și protectorul lui, cunoscut al doctorului Șuțu. Astfel, ziua de 28 iunie 1883 devine ziua decesului social și intelectual al jurnalistului Eminescu. Până atunci, în momentele lui de slăbiciune primise diagnosticul de formă de manie acută, cu perioade depresive, pe fond ereditar, cu surmenaj cauzat de intensitatea muncii intelectuale și abuzuri de cafea, tutun. Diagnosticul doctorului Șuțu, care este preluat mai târziu și de alți medici, este paralizie generală, pe fondul unui sifilis congenital matern, asociat cu alcoolismul (Eminescu a început să bea alcool mai târziu, în 1885, n.n.) și cu alte abuzuri. Dovezile diagnosticului eronat le voi reda în continuare. Paralizia generală cauzată de sifilis conduce la schimbarea scrisului, rapid și profund, în mod ireversibil. Însă, în scrisorile pe care reușește să le trimită apropiaților, nu se observă schimbări majore ale scrisului. O altă consecință ar fi degradarea simțului moral și critic, dar și a memoriei. Și de această dată, se poate demonstra că Eminescu era lucid; trimitea articole în care specifica faptul că nu dorește mila publică, scrisori. În momentele lui de elan creator, scria pe ziduri fragmente de poezii și vorbea despre evenimente dinaintea îmbolnăvirii. În plus, în acel an, se afla în apogeul creației, citise cu câteva săptămâni mai devreme, pe 6 iunie, la Junimea, poezia Doină, care stârnise reacții negative din partea austro-ungarilor. Nimic nu arăta că mintea i-ar fi fost slabită…, singura amenințare părea a fi surmenajul.Tot la 6 iunie, Petre Grădișteanu vorbea despre „diamantele” lipsă din coroana regelui: Ardealul, Bucovina și Basarabia.

    În urma cruntului diagnostic, primește un tratament care îi va aduce sfârșitul sau, dacă nu, i-l va grăbi: cură cu mercur; câte 20 de fricțiuni a 4 grame, apoi i se ridică doza la 7 grame, ceea ce va conduce la o pseudo-paralizie. Înainte de tragicul sfârșit din 1889, ajunsese să primească injecții și tablete cu mercur, opiu și morfină. Reacțiile adverse ale acestui tratament inuman, care în Europa acelei perioade își dovedise ineficacitatea, sunt: hipersalivație, agitație, tulburări psihice și de nutriție, leziuni renale (cu incontinență urinară), constipație, nevrită periferică, halucinații, insomnii. Pe lângă tratamentul medicamentos, este înfometat, ținut în regim de detenție și îi sunt refuzate vizitele din partea familiei, cu toate eforturile fraților Matei și Harieta de a-l vedea.

   În anii următori, Eminescu este internat și externat succesiv, este trimis cu forța o perioadă la mănăstirea Neamțului, unde este scos pe ger afară și udat cu apă atunci scoasă din fântână, ca tratament recuperator. Prin instanță, Titu Maiorescu devine tutorele său legal, ceea ce reprezintă încă o lovitură pentru poet. Eminescu nu a fost niciodată interesat de faimă, iar toate poeziile i le dădea, în manuscris, lui Maiorescu, pentru corectare și publicare în Convorbiri literare. Atunci când le-a cerut înapoi, a fost refuzat, ceea ce l-a făcut din nou să își iasă din fire; devenise un poet fără poezii. Se spune că nici nu știa că îi va fi publicat volumul din 1883, iar când l-a văzut în vitrina unei librării, a spart geamurile și l-a călcat în picioare.

    17 iunie 1889

   O înmormântare în grabă, sărăcăcioasă, fără respectarea celor trei zile de priveghi, cum cere datina creștină. Cu o zi înainte, Maiorescu fusese înștiințat că Eminescu murise din cauza unei embolii, lucru nespecificat pe certificatul de deces. Embolia putea să fie urmare a loviturii la cap, pe care i-o provocase Petre Poenaru, un pacient al sanatoriului, însă dacă s-ar fi aflat, sanatoriul ar fi fost tras la răspundere pentru neglijență. Din notele lui Maiorescu aflăm că nimeni din familie nu a fost prezent la înmormântare, însă ziarele vremii vorbesc despre un cupeu ce însoțea de la distanță cortegiul funerar, în care se aflau două femei. Se poate să fi fost vorba despre Veronica și Harieta, sora infirmă a poetului? Din scrisorile acesteia, aflăm că nu i s-a permis accesul la înmormântare. Oare din cauza bandajului negru care înfășura capul decedatului, ascunzând urmele loviturii?

   Să ne întoarcem cu 4 zile mai devreme, când a fost interogat de către judecătorul Bursan. Acest interogatoriu, fiind act juridic, avea să hotărască definitiv destinul poetului. Există voci care contestă veridicitatea acestui document, așa cum altele spun că a fost contrafăcut, răspunsurile neaparținându-i poetului. În orice caz, textul ar putea fi interpretat.

–Cum te cheamă?

–Sunt Matei Basarab, am fost lovit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuște cu pușca umplută cu pietre de diamant cât oul de mare.

–Pentru ce?

–Pentru că eu fiind moștenitorul lui Matei Basarab, regele se temea să nu-i iau moștenirea.

–Ce ai de gând să faci când te vei face bine?

–Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italienească și sanscrită. Știu 64 de limbi.

–Cine e Poenaru care te-a lovit?

–Un om bogat care are 48 de moșii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case și care are 48 de milioane.

    La o primă lectură, răspunsurile par a fi elucubrațiile unei minți rătăcite. Însă, la o privire mai atentă, putem descoperi câteva chei interpretative. În primul rând, cele două numere (48 și 64) au semnificații masonice – judecătorul Bursan fiind cunoscut și ca „metrul” Ghiță (Maître, maistru în ierarhia masonică). Apoi, diamantele lui Petru Poenaru sunt, de fapt cele de care vorbea Grădișteanu. De ce spune că este Matei Basarab? Ne amintim că în Luceafărul, Hyperion (ipostază a eului eminescian) Părea un tânăr voievod/Cu păr de aur moale,/Un vânăt giulgi se-ncheie nod/Pe umerele goale. Prin urmare, Eminescu simțea că fusese redus la tăcere de către cei care făceau subiectul articolelor sale.

    În încheiere, aș putea să scriu că Mihai Eminescu nu a murit, că trăiește încă prin operele sale și acum atât de actuale, că reprezintă un simbol național despre care se vorbește prea puțin, însă nu o voi face. Mihai Eminescu a reprezentat o forță națională care ar fi putut stârni o nouă revoluție și trebuia înlăturat. Prima lovitură a fost discreditarea în fața opiniei publice, apoi ucis încet, pe termen lung, refuzându-i-se dreptul fundamental: cel la viață. Moartea sa a fost consecința unei serii de factori: depresia, tratamentul eronat, dorința de a fi redus la tăcere, lovitura la cap. Eminescu a murit și nimeni nu a fost tras la răspundere. Istoria, însă, va face dreptate.

Autor Andrea-Oana Duduman

eminescu

 

Surse de informație:

Codreanu, Theodor, Eminescu – drama sacrificării

Călinescu, George, Viața lui Mihai Eminescu

http://adevarul.ro/locale/botosani/adevarat-cauza-mortii-mihai-eminescu

Advertisements

One thought on “Istoria unei morți anunțate sau cum l-au ucis pe Eminescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s