Întoarcerea: Am murit, din fericire de Theo Anghel-Fragment

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.3 Ianuarie 2017

Întoarcerea: Am murit, din fericire, de Theo Anghel-Fragment

Autor Theo Angheltheo-anghel

    Mă numesc Oriana. Am nouăsprezece ani fără câteva zile. Nu am părinți, și asta nu pentru că ar fi murit, ci pentru că nu i-am văzut niciodată. Dispariția lor este o poveste încâlcită și lungă. O voi relata cu altă ocazie. Adevărul e că n-aș ști de unde să apuc firul istoriei în așa fel încât să aibă vreun sens, mai ales că nu e nimeni care să aibă o variantă altfel decât dezlânată în legătură cu evaporarea lor. Mătușa Aimee, cea care m-a crescut, îmi spunea că am moștenit ochii mamei și nasul tatălui meu. Urât nas, dacă mă întrebați pe mine. Cam lung pentru fața mea rotundă. Dar de ce să mă plâng? Alții primesc vile, mașini, bani; eu am primit un nas. Noroc cu ochii mamei mele. Mari, rotunzi, de un albastru profund, de lazulit. „Ai ochii mamei tale!“ Cât de enervant sună asta? Nu simțeam deloc că am ochii altcuiva, ba chiar îi simțeam cât se poate de ai mei. Cu atât mai puțin îmi doream să am ochii cuiva care nu mă prețuise suficient cât să rămână cu mine. Părul nu știu de la cine e. Mătușa nu mi-a spus, iar eu n-am întrebat-o.

   Mi-era teamă să nu găsească vreo rudă care și-ar fi aruncat genele hăt, peste generații, și să fiu deposedată și de el. E negru corb, des, lung. Pentru că nu am timp de pieptănat, îl țin împletit într-o coadă de școlăriță. Îmi amintesc că în gimnaziu sufeream din cauza părului, băieții mă trăgeau de el. Mătușa mă consola spunându-mi că mucoșii ăia mă plăceau și, de tonți ce erau, așa alegeau să-și arate simpatia. Ciudată specie, băieții ăștia! Asta se întâmpla când eram o fată bună. Acum nu mai sunt nici fată, nici bună. Îmi plăcea să fiu fată și aș fi fost în continuare dacă nu aș fi murit. Acum sunt un recuperator. Unul dintre cei mulți. Mă rog, prin cercurile înalte – la propriu – prin care mă învârt, ni se spune recuperatori, dar nu m-am prăpădit niciodată după latină. Vă întrebați cum de sunt moartă și totuși vă povestesc despre mine?

   Dacă tot ne-am așezat comozi, s-o iau cu începutul. Nu recuperez datorii, ci suflete. N-am recuperat niciunul până acum și asta pune în pericol propria mea recuperare. Mi s-au dat ca ajutoare doi salvatori, Ama și Abel. Ama vine din partea Raiului, iar Abel din a Iadului. Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiții ăștia se cunosc încă de pe când erau în viață și se pare că au multe de împărțit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanți. Dar să nu trag concluzii pripite. Pe cât de liniștită și chiar timidă eram în timpul vieții, pe atât de agresivă am devenit acum. Timidă e un fel de a spune. Eram profund complexată de fizicul meu și pentru a ascunde slăbiciunea asta sfârșeam prin a face tot soiul de trăznăi, atrăgeam atenția într-o manieră care se lăsa cu pedepse și interdicții de a mai părăsi camera câte-o lună. De data asta răul avea altă sursă, se scurgea în mine din afară. Ama, bruneta micuță cu aer de Maica Tereza, mă liniștea, spunând că e o reacție adversă a morții, des întâlnită la noii întorși. Avea o teorie despre influențele malefice în fața cărora sufletul rămâne complet vulnerabil pentru o anumită perioadă.

   Abel, în schimb, mă încredința că așa voi simți de acum încolo și că n-are rost să mă mai opun pornirii de a face rău. Ama îmi spune una, Abel alta. Nu se mulțumesc să se contreze turnându-mi în urechi sfaturi care se ciocnesc în capul meu ca ouăle de Paști, ci se și aprind în discuții în care uită cu totul de mine. Recuperatorii sunt peste tot în lume. Arată ca oricare alți oameni și se recunosc doar între ei. Cei tineri și neexperimentați, începătorii, așa cum sunt și eu, nu poartă niciun signo. Acest signo e o senzație percepută de recuperatori când se apropie unul de altul. Fiecare emite altă vibrație, e un fel de identificare. Nu am dat peste niciunul până acum sau poate că, neantrenată fiind, nu l-am simțit. Frustrant e că în momentul în care ești aruncat înapoi, printre vii, ca recuperator, nu ți se dă un manual de instrucțiuni. Iar mie chiar mi-ar fi trebuit unul. Ce să mă mai ascund după deget? Recunosc că n-am fost prea atentă când mi s-au predat indicațiile cu ce se aștepta de la mine.

   Bănuiesc că n-are rost să googlesc, ceva îmi spune că nu voi da peste cărțulia recuperatorului întors din morți. Iar cei doi salvatori îmi dau informațiile cu pipeta. Unde mai pui că sunt foarte încleștați într-o luptă teritorială menită să le stabilească influența asupra mea. Deocamdată singurul gând care îmi trece prin minte legat de cei doi este acela că vreau să-i văd dispărând de lângă mine. Sfada lor interminabilă mă împiedică să mă adun. De îndată ce am fost aruncată pe Pământ, m-am pomenit într-un apartament cu igrasie, o zugrăveală scorojită, linoleum rupt din loc în loc, uși pline de jeg lucios. Ferestrele mici, îmbâcsite și ele, nu lăsau să se vadă nimic din exterior. După ce le-am spălat, am regretat. Câștigasem o vedere către un gang abandonat, unde se depozitau – de ceva vreme, judecând după miros – resturi menajere și dintre cele mai diverse obiecte. Mi s-a părut că în mormanul cu miros fetid am văzut chiar și un cuptor cu microunde. Locatarii nu se mai oboseau să coboare, aruncau ce nu le mai trebuia direct de la fereastră.

Cartea Întoarcerea: Am murit, din fericire de Theo Anghel poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers

intoarcerea

Advertisements

One thought on “Întoarcerea: Am murit, din fericire de Theo Anghel-Fragment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s