Cronicile genocidului de Radu Aldulescu

 Cronicile genocidului, de Radu Aldulescu

Autor: Gabriela Ioana Gringa

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.2 Decembrie 2016

Editura: Cartea Românească, 2012

Număr de pagini: 315

„Cronicile genocidului” ar trebui să se vândă cu un avertisment către toţi cei slabi de înger. Căci conţine imagini cu un grad ridicat de risc pentru conservatorii blocaţi în canoanele conformismului.

 Sinopsis:  După 30 de ani, Robert Diavolul, personajul din Îngerul încălecat, revine ca erou al unei epopei sordide în care tot ceea ce ţine de periferia conştiinţei – nebunie, automutilare, adulter, crimă – stă mărturie a unei lumi în derivă. Tată de familie iresponsabil, soţ infidel, amant redus la statutul de slugă şi întreţinut, acestea sunt noile identităţi ale sexagenarului ce duce până şi numele Diavolului în derizoriu.

   Cine şi-ar putea imagina că Diavolul îmbătrâneşte?! Timpul a trecut şi peste Robert Diavolul, ştergând gloria mizeriei de altădată, transformându-l într-un bătrân vlăguit, resemnat, un spectru al anti-eroului de acum trei decenii: „(…) treizeci de ani sunt destui, prea de ajuns, te ia groaza…Îmbătrânise, îmbătrânea de la o secundă la alta: pe măsură ce timpul îi expira, pierzându-şi treptat consistenţa, diluându-se, memoria se dilua şi ea pulsând în erecţii intermitente, refăcând traseul: cimitirele…fabricile…combinatele…puşcăriile…Ţarcurile! Adevărul e că n-a dus lipsă. I s-au dat chiar cu asupra de măsură, mai cu seamă că de la o vreme învăţase să şi ceară, Doamne, dă-mi lacrimi şi umilinţă şi aducere aminte de moarte…

   Trăieşte într-un apartament insalubru din Frăsineni, alături de o soţie ce confirmă vorba românească: orice sac îşi găseşte peticul. Andreea trece cu brio în categoria patologiilor exemplare: are tentative repetate de sinucidere, accese violente şi inexplicabile de furie ( ce declanşează automat semnele unei coprolalii în stadiu incipient ), vorbeşte cu o femeie pe care o vede în oglinda din baie, îşi proiectează iubirea pentru jurnalistul Laurian Susanu asupra Androidului din desenele animate la care se uită fiul său. La toate acestea, Robert face cu greu faţă. Se simte captiv într-o închisoare pe care şi-o asumă ca pedeapsă pentru faptele din tinereţe. Ba mai mult, îşi constrânge trupul la mortificare, ceea ce nu-i e chiar dificil, dat fiind sărăcia în care trăieşte şi foamea pe care o rabdă.

   Devine amantul Brânduşei, nimeni alta decât fiica Lenţicăi, iubita şi partenera desfrâului din Îngerul încălecat ( în substrat, autorul introduce ideea unui posibil incest ). Brânduşa se scaldă şi ea într-o voluptate a suferinţei, însuşindu-şi rolul de victimă a partenerului său ( Laurean Susanu ) care o neglijează de ani buni şi nu-i mai recunoaşte prerogativele de soţie. Aceasta este scuza pentru cei aproape o sută de amanţi care i-au trecut prin pat. Însă Robert, sexagenarul priapic, cu alură de vagabond nebun, îi pune capac. Îl angajează gardian la şcoala unde este directoare, îl răsfaţă şi-l plăteşte cu vârf şi îndesat pentru beneficiile sexuale aduse. Păcat că de amorul lor află Andreea şi de aici o întreagă urzeală de intrigi înveninate ce culminează cu asasinarea Brânduşei.

   Radu Aldulescu aduce în prim-plan în Cronicile genocidului o lume polimorfă de un hiperrealism atroce. Deşi accentul cade pe construcţia personajelor, se descrie prin imagini vagi, fără contur, un univers din care nu se desprinde nicio posibilitate a salvării individuale. Este lumea corupţiei, sărăciei, a sinuciderilor şi crimelor pe care Laurean Susanu le dezbate efervescent în rubrica sa „Cronicile genocidului”.

    Impecabil construit ca identitate, Robert Diavolul involuează de la anti-eroul căruia nicio fărădelege nu i-a rămas străină, la statutul de ratat existenţial care, pe bună dreptate, duce în derizoriu până şi numele Diavolului: „Timpul i se risipeşte printre degete. Şi-a pierdut consistenţa şi fermitatea de odinioară, la fel ca trupul, sufletul şi duhul care se scutură şi se dezic de trecut: a ispitit, a minţit, a furat, a ucis, a dat să se pocăiască săpând gropi pentru morţi, pentru ca mai apoi să devină o fantomă care cerşeşte şi mănâncă din gunoaie.” (p.133)

   Autorul ţine să pună în faţa cititorului detaliile sordide ale conversaţiilor sau ale scenelor, nu-l tratează cu mănuşi. Cu asemenea personaje, ar fi fost de prisos. Totuşi, cartea ar trebui să se vândă cu un avertisment către toţi cei slabi de înger. Căci conţine imagini cu un grad ridicat de risc pentru conservatorii blocaţi în canoanele conformismului. Iată un exemplu: „A fost de ajuns pentru declanşarea unei scene de melodramă violentă într-un vârtej de mieunături şi zbierete de copil de zbieretele ei. Înşfăcă un cuţit şi prinse să tragă peste încheietura mâinii, însemnând crestături noi pe răbojul unei iubiri veşnic trădate. Io te-am iubit cu disperare, drept pentru care e dispusă să-şi taie venele în faţa tăticuţului ei, Diavolul, împinsă desigur de el, ca şi cum el cu mâna lui ar ucide-o, criminalul!” (p. 179)cronicile-genocidului-de-radu-aldulescu

Autor Gabriela Ioana Griga

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s