Defectul fizic m-a învățat să fiu OM FERICIT!

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.2 Decembrie 2016

Eu sunt cea care pot spune oricând:

Defectul fizic m-a învățat să fiu OM FERICIT!

Autor Laura Elena Apetroaie

Iarna asta se poartă ADEVĂRUL-oglinda sufletului

     Nu-mi doresc să impresionez până la lacrimi cu povestea mea. Nu vreau nici să fiu model pentru nimeni, ci doar să motivez pe cei care cred că nu vor fi niciodată fericiți pentru că nu sunt perfecți fizic sau că au fost condamnați și pedepsiți pentru greșelile sale.

   Mi-am acceptat defectul fizic și-am promis că voi fi fericită eu cu mine. Abia apoi eu cu ceilalți din jur. Iar la final eu cu omul sufletului meu. Dacă a fost greu nu-ți spun, dar îți imaginezi singur. Totuși..nu uita că nimeni nu poate decide în locul tău. Doar ia decizia și vei vedea rezultatele.

  Până să-ți spun povestea mea, te mai întreb o dată? Sigur ești nefericit? Dacă da, schimbă ceva. Dar sigur ești nefericit? Asta ar trebui să-ți spună ceva. Poate e un semn că e momentul să închei o etapă pentru ca în secunda următoare să înceapă o alta. Nimeni nu te oprește. Singur te limitezi și pedepsești.

laura-a

Te poți regăsi în povestea cuiva, să te privești în sufletul său ca într-o oglindă

    Am fost un copil dorit. Am fost o fetiță iubită și cuminte. Nu aveam ce nebunii să fac. Adormeam singurică, mă trezeam singură și mă jucam fără să deranjez pe nimeni, nici măcar nu plângeam ca să nu-mi supăr părinții. Toți eram fericiți. Până într-o zi când eu am remarcat că oamenii mă priveau mirați. Atunci am început să mă întreb de ce?

   O să încep cu cine am fost. Nu am fost niciodată mai specială sau mai deosebită ca tine, dar ceva atrăgea privirea, iar asta mă transforma în subiect de discuție – eram cea care trezea mila, compasiunea sau replici dureroase și etichete care mă condamnau și mă făceau să mă retrag în carapacea mea.

   Eram bolnavă deși nu mă durea nimic, poate doar privirile oamenilor curioși. Și nu, nu mă durea corpul, ci sufletul – durerea din mine a fost mult mai greu de suportat. Eram bolnavă deși nu aveam de luat tratament, nu aveam de făcut nici măcar exerciții. Nimic nu-mi transmitea boala: nici corpul, nici sufletul.

   E foarte adevărat că faptul că m-am născut cu un defect fizic vizibil nu a fost o bucurie nici pentru mine, nici pentru familie. Un defect e o luptă personală, cu propria ființă, cu prejudecăți, cu etichete și multe piedici impuse și autoimpuse.  A fost o luptă crâncenă cu propria minte, căci a avea un defect este o tragedie pentru acele persoane care caută perfecțiunea în corpul lor, iar sufletul pică pe locul secund sau chiar mai jos pe lista de priorități. Nu căutam perfecțiunea, dar nu înțelegeam de ce tocmai eu? E greu până înțelegi că:

NU PRIVEȘTI UNDE TREBUIE și din cauza asta abandonezi ceea ce contează cu adevărat

    Am plâns până la vârsta de 25 de ani, m-am consumat pentru cum mă văd ceilalți, pentru ceea ce spun cei din jur despre mine și fizicul cu care am venit pe pământ. Acea Laura care nu se putea ridica din pat, care nu mânca, nu accepta pe nimeni, doar plângea amar durerea pe care doar ea o simțea în interior precum zeci de cuțite care-i intrau în inimă și o răneau, durerea despre care nu reușea să o scoată din suflet în fața nimănui. Eu sunt cea care în ziua în care a împlinit vârsta de 23 de ani a plâns pe tot parcursul zilei, cu sughițuri, până când capul stătea să-i plesnească de durere, iar inima ei dădea semne de slăbiciune și că mai are puțin și cedează.

   Boala are un nume pompos rău. De fapt, nu-i mare lucru, ci doar un defect localizat la piciorul stâng. Nu se vindecă, nu se agravează. E de bine. Am ceva ani de când l-am acceptat în viața mea, îl iubesc și îi mulțumesc pentru evoluția mea, pentru că m-a forțat să acord atenție mare sufletului și deloc fizicului. Îi mulțumesc mult că m-a învățat să iubesc omul pentru frumusețea interioară, nu doar pentru frumusețea trecătoare.

   Am fost pe la doctori, spitale și locuri care promiteau cumva să dea o soluție. Așa am aflat că operația e cu trei tăișuri: una în corp și celelalte erau rezultatul operației. Totul s-ar fi finalizat cu reușită și ani de recuperare sau cu un eșec total și un căruț care să mă ducă de colo colo. În urma unui doctor, părinții mei au decis să nu mă opereze, să nu mai caute vinovați, să nu mai facă nimic. Doar să mulțumească vieții că mă pot ține de mână, iar boala nu e mai dificilă și nu mi-a atacat gândirea.

   Sunt perfectă! Sunt perfecta imperfectă și mi-e bine așa!  Acum știu că nu pot să merg drept cu piciorul stâng. Așa, și? Important este că merg singură, că deși obosesc repede, pot oricând să iau de mână pe cel de alături și să pornesc la drum. Pot să fac asta! Pot să gândesc, să văd, să simt, să respir. Trăiesc, sunt vie! Cu un defect, care m-a învățat, într-un final ce e fericirea, cum arată și unde o găsesc.

   Dar până să ajung la performanța de a vedea perfecțiunea din corpul meu defect, mi-au trebuit ani, multe zile în lacrimi și nopți în care nu am închis un ochi. Am avut momente în care nu mă puteam ridica din pat, zile în care nu mă suportam.

   La fel s-a întâmplat și atunci când m-am hotărât să îmi schimb viața. Nu m-am mai suportat. Mi-am spus asta în oglindă, cu voce tare. Am țipat la mine. Atunci m-am speriat și-am fugit de prăpastia în care mai aveam puțin și cădeam pentru totdeauna.

  Dragilor, credeți că mi-a fost greu să scriu despre asta? Nu e greu atunci când te simți liberă și fericită exact așa cum ești, când te accepți așa cum ești și te iubești cu tot cu defecte. Nimeni nu iubește cu adevărat pe celălalt doar pentru fizic. Iubim pentru ceea ce regăsim și recunoaștem ca fiind parte din noi.

  Adevărul nu se demodează niciodată, nu e un trend, ci o necesitate a sufletului de a nu se mai ascunde, de a nu se mai simți împovărat, cu o greutate imensă ce apasă greu. Eu nu am vorbit de teamă – de teama din capul meu, dar până la urmă ce vină purtam eu?

  Adevărul va elibera, va învăța, va modela, va oferi claritate și multe opțiuni. Adevărul spus nu trebuie niciodată ținut minte. Adevărul va îmbrăca sufletul în lumină și iubire, îl va împodobi de sărbătoare, așa cum iarna natura se îmbracă în mantia sa albă strălucitoare.

Fii mereu TU și vei fi fericit!

    Adevărul poate supăra, poate dezamăgi, răni. Dar niciodată adevărul recunoscut nu va durea mai tare decât adevărul ascuns. Adevărul te poate lăsa fără prieteni sau îi poate tria, dar adevărul va atrage mereu adevărul, frumusețea, admirația și iubirea celor care gândesc ca și tine, simt ca și tine, rezonează cu tine.

Fii mereu la modă: iubește adevărul și vei fi răsplătit!

Autor Laura Elena Apetroaie

 

Advertisements

7 thoughts on “Defectul fizic m-a învățat să fiu OM FERICIT!

  1. Toata stima si respectul meu pentru ceea ce esti, pentru ceea ce faci si pentru lectia minunata pe care ne-ai dat-o azi! Felicitari! Ma bucur sa te cunosc mai bine, Laura! 😘

    Liked by 2 people

  2. Laura mea dragă, te știu de mult timp. Te știu de când nu zâmbeai, am văzut cum ai evoluat de la Laura tristă la Laura zâmbăreață și la Laura de azi. Ești minunată! Ești un om frumos și un exemplu pentru cei din jur. Ai un suflet mare mare! Te îmbrățișez cu drag și, vorba unui domn, mă înclin. :*

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s