Un sărut neobişnuit

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.2 Decembrie 2016

Un sărut neobişnuit 

Autor Gabriela Maria Ionescu

      Eram împreună cu Valentin de câteva luni, ne vedeam doar o seară pe săptămână, pentru că lucram în ture diferite, iar  când eu plecam la serviciu, el se punea la somn, nu locuiam împreună deşi ne-am fi dorit-o. Lucrurile între noi nu erau perfecte, nu erau nici pe departe cum aş fi vrut, dar ne înţelegeam bine şi asta era ceea ce îmi putea oferi el. Deşi nu aş fi acceptat în mod normal o astfel de relaţie, adică raţiunea ar fi învins şi aş fi zis “pas”- asta nu se poate! Acum eram într-o postura inedită, singură într-un oraş străin; fără familie lângă mine, fără prieteni sau măcar cunoştiinţe alături.

      Oraşul în sine  mă speria teribil cu cei 2 milioane de locuitori ai săi, cu supra- aglomeraţia şi mai ales cu zgomotul care mă năucea. Multe luni nu am putut vorbi la telefon pe stradă, căci erau prea multe zgomote în jurul meu şi mult prea mulţi oameni pe metru pătrat de trotuar. Umblam în permanenţă cu harta la mine şi când plecam undeva îmi făceam traseul de acasă. Dacă mi se adresa cineva în metrou nu răspundeam căci nu puteam să disting sunetele în mersul metroului.

     Iubirea pe care mi-o arătase de cand îl cunoscusem fusese ca un pansament pe inima mea rănită şi peste toată deziluzia  peste care eu  încercăm să trec. Tot  eu îl invitasem în oraş prima dată şi fusese cea mai dulce  întâlnire pe care aş fi putut-o avea vreodată cu cineva. Am mâncat îngheţată îndelung, ne-am privit şi ne-am ţinut de mâna într-un MacDonalds, de acolo am mers în parcul alăturat şi am vorbit vre-o trei ore pe o bancă, întâi i-am povestit eu de ce am plecat din oraşul meu şi ce planuri am cu viaţa mea şi apoi mi-a povestit el despre familia lui, cum îşi pierduse mama de mic şi cum abandonase liceul în clasa a unsprezecea ca să muncească că nu avea din ce trăi. Acum era la seral în paralel cu munca şi spera să poată face şi o şcoală de bucătari. L-am ascultat cu interes şi l-am încurajat să termine liceul, şi cu  şcoala de bucătari o să îl ajut şi eu. Avea o teamă de a nu fi respins datorită lipsei unei educaţii superioare, dar în timp am reuşit să îl fac să treacă peste acest aspect. Noaptea s-a aşternut peste noi şi oamenii din parc s-au rărit, am mai stat până la 22 30′ şi am stabilit când ne vedem lunea următoare. L-am condus eu pe el la ultimul tramvai şi eu am luat un taxi în direcţia opusă.

     Toate cuvintele pe care mi le spunea, mă măguleau şi îmi creau o stare de plutire efectivă, aveam un zâmbet larg pe faţă tot timpul numai datorită lui. Nu mai spun că este unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi pe care i-am cunoscut vreodată şi mă simţeam stăpâna lumii când mergeam braţ la braţ pe străzi şi în aglomeraţia care mă apasa şi mă sufoca … lângă el, eu pluteam! Nu exista să vreau ceva şi să nu îmi ofere, avea o cunoştiinţă la o florărie şi într-un din serile pe care le-am petrecut împreună mi-a umplut efectiv tot patul cu petale de trandafiri galbeni, eu cumpărasem o lumânare parfumată de lavandă şi ne-am iubit pe patul plin cu petale şi în mirosul subtil de lavandă.

     În afară de multele complimente pe care mi le făcea, mă făcea să mă simt totuşi liberă, îmi oferea totul, dar nu îmi cerea nimic în schimb, nu se supăra dacă trebuia să răspund la telefon sau aveam treaba chiar în seara în care ar fi trebuit să ne vedem. Înţelegător şi sincer, dar şi tandru, deosebit de blând în tot ceea ce făcea…Erau seri în care eram amândoi atât de obosiţi că pur şi simplu adormeam după ce mâncam ceva de seară şi ne făceam duşul; deşi fiecare visa la această noapte de iubire, nu se întâmpla cum visam sau doream. Dimineaţa ne găsea îmbrăţişaţi şi oricât de mult ne grăbeam, eu la muncă şi el la el acasă, ne făceam timp măcar să îmi fac un masaj sau ceva care să mă bucure maxim şi să îmi aducă cea mai înaltă plăcere.

     El nu bea cafea, dar mie dimineaţă mi-ar fi trebuit o cafea fierbinte tare şi aromată, într-una din dimineţi am auzit ca în vis uşa de la intrare, după câteva minute a venit cu două cafele pentru mine şi cu un ceai pentru el. A fost o dimineaţă perfectă din toate punctele de vedere. Cât timp băusem cafelele, ( îmi luase una cu lapte şi una fără lapte) el se uita mereu la mâinile mele şi la unghiile date cu un roşu aprins, apoi  mi-a sărutat fiecare deget în parte, a fost copleşitor simţământul, nu credeam că poate fi atât de erotic să îţi sărute cineva degetele de la mâini, îl priveam şi simţeam că mi se lichefiază toate organele interne de plăcerea intensă. Ca şi un final mi-a întors palmele şi mi-a sărutat fiecare palmă în parte apăsat şi plăcut în acelaşi timp, vă jur nu m-am simţit niciodată în toată viaţa mea mai intens iubită aşa cum m-am simţit atunci!

un-sarut-neobisnuit

     Viaţă ne-a despărţit, trecerea lui precum o cometă luminoasă m-a schimbat definitiv, îi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-a oferit spiritual şi emoţional, vorbind în cei aproape doi ani cât am fost împreună. Persoana complexă care sunt astăzi i se datorează şi lui, nu am să uit vreodată acel sărut în palme şi pe degete- a fost  unic şi irepetabil !

              Fii binecuvântat dragul meu!
Autor Gabriela Maria Ionescu
Poveşti de viaţă
sursa foto: http://www.zumi.md
Advertisements

2 thoughts on “Un sărut neobişnuit

  1. Nimic nu este întâmplător în viaţă ! Fiecare persoană pe care o intanlim , are un rol mai mare sau mai mic ! Le sunt recunoscătoare tuturor celor ce m-au ajutat într-un fel sau altul să evoluez !

    Liked by 1 person

  2. Wow! Frumoasa povestea Gabriela ❤ . Stiu ce inseamna o persoana in viata ta care sa te schimbe, sa te faca un om mai bun, mai frumos, ca sa te faca sa traiesti. Din fericire, el este in viata mea si acum 🙂 ❤

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s