Dureri ascunse de Sofia Vicoveanca

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.2 Decembrie 2016

Dureri ascunse, de Sofia Vicoveanca

Autor Andreea Oana Duduman

Editura Cuvântul nostru, Suceava, 1996

– recenzie –

Toate sunt dureri ascunse,

Ce mă sapă, ard nestinse,

Nu știu de-am să scap ușor,

Numai dac-ar fi să mor!

    Cu mare emoție am deschis cartea Durerilor ascunse, volumul de debut (din 1996) al Sofiei Vicoveanca, și am descoperit în ea un univers literar complex, care s-a întregit, însă, cu volumul Cu inima-n palme (din 2004) și cu Taine în adânc păstrate (din 2009). Autoarea, cunoscătoare desăvârșită a folclorului bucovinean și păstrătoare a tradițiilor autentice românești, îmbină în mod armonios elemente postmoderne cu sentimentalismul romantic, de nuanță tradiționalistă, lăsând loc eului liric spre o confesiune lirică tulburătoare prin resimțirea  singurătății, tema fundamentală a universului poetic.

sofia-vicoveanca

   Structural, volumul are două părți, cu o pondere diferită ca număr de pagini. Prima parte cuprinde 84 de poeme, prefațate de o mărturisire a poetei. Nu încerc să-mi fac din poezie o a doua profesie, afirmă dumneaei în interviul acordat scriitorului Ion Cozmei, deducând chiar de la început modestia care caracterizează întregul ciclu de poezii. Partea a doua reprezintă o colecție de desene în creion, Din lumea cântecelor mele, o reproducere grafică a lumii satului, prin ochi de estet.

  Recuperarea tradiției literare – pe care avangardiștii o (re)negau – și revitalizarea acesteia devin o modalitate de rezistență în fața schimbărilor vremii. Lumea satului este zugrăvită în culori calde, cu pâraie molcome și stâni adormite, cu oameni care ăși duc viața simplu: În viață de-i fi blestemat/ Să-ți ardă casa, șura, tot,/ Rămâi sărac și dezbrăcat/ Și plâng ai tăi de nu mai pot./ Dar sar vecinii, – ntregul sat/ Să-ți dea o mână de-ajutor/ Cu de-ale gurii, de-mbrăcat…/ Și suferi, nu-i deloc ușor,/ Dar pic, cu pic îți faci un rost,/Ceva, ceva… nu cum a fost…(În viață de-i fi blestemat).

   Poeziile de inspirație religioasă –adunate în primele aproximativ 35 de pagini – a volumului de versuri– creează o punte  sufletească, evadarea în sacru manifestându-se în dublă ipostază. Pe de o parte, sustragerea dintr-o traumă psihică, așa cum apare în Ia-mă, DoamneMă rog Domnului din cer/ Cu lacrimi fierbinți îi cer/ Să-mi ia sufletul cu el/ Că-i curat, blând ca un miel. … Tu-mi știi sufletul mai bine,/ Nu mai trebuiesc la nime,/ Ascultă-mă și pe mine:/ Ia-mă, Doamne, vin la tine! Pe de altă parte, divinitatea reprezintă întruchiparea binelui, în care are nădejde, în Prea Bunule!: Doamne, nu lăsa să pice umbră pe sufletu-mi pălit,/ Ci luminează-mi-l cu-o rază a soarelui ivit sau care pedepsește, în Așa ne-ncearcă Dumnezeu: Așa ne-ncearcă Dumnezeu,/ Pe lângă bine dă și rău,/ Că nu prea știm să-i mulțumim,/ Numai la greu ni-l amintim.

   Biografismul, ancorarea textului liric în existența nemijlocită a creatorului, se identifică în texte precum  Autoportret, Dacă aș fi…, Nu-mi pasă, Dureri ascunse, cu ecouri de artă poetică (Cuvântul? Da. El mi-a fost lege!/ De el n-o să mă dezlege/ Decât moartea pe pământ!/ Pentru mine a fost sfânt. Autoportret) sau în care eul liric își exprimă sentimente de jale sau dor (Ce-o să mă fac eu fără tine?/ Să plâng și să blestem îmi vine./ La cine-am să visez? La cine?/ În nopți când somnul nu mai vine. Ce să mă fac?).

   Un loc aparte îl ocupă câteva pasteluri, cu peisaje spiritualizate, cu care eul liric pare să se identifice. A venit iarna năroadă,/ Și-a-ntins haina prin ogradă,/ Peste câmp, păduri și văi,/Peste sufletul meu că-i/ Și amar și răscolit,/ Ca tot câmpul viscolit. (Iarna).

   Un alt element postmodern este introducerea unor elemente narative, de povestire, în două poeme epice, La fiesta de flamingo (text singular ca tematică abordată) și Ce-i mai frumos pe-acest pământ? Odată, la un foc arzând,/ S-au întâlnit, la vorbă stând, un om FRUMOS și-un om URÂT, tot firu-n patru despicând – / Ce-i mai frumos pe-acest pământ?/ Zice FRUMOSUL: Eu la joc/ Când intru… fetele-mi fac loc.

   Întregul volum pune în valoare o lume a satului un timp uitată de lume, după cum spuneam mai sus, într-un limbaj caracterizat prin oralitate, apropiat de graiul popular, însă aparenta banalitate ascunde o mască a unui lirism particular, extrem de muzical. Muzicalitatea este asigurată și la nivel prozodic, cu elemente specifice literaturii populare (ritmul trohaic, de exemplu) și elemente ale literaturii culte, moderne (ingambamentul).

  Atmosfera este melancolică, elegiacă, în care eul liric își caută identitatea și își spune amarul, dorul, revolta, liniștit, uneori cu teamă de pedeapsa divină,ca în doinele populare.

  La nivel stilistic, se poate remarca interogația retorică frecvent folosită, inclusiv în titluri (Îți amintești?, De ce mă tem?, Ce îi dorul?, Cum oi fi croită oare?), ca o veșnică încercare de a „se așeza” în această lume „neașezată”, o continuă încercare de regăsire a identității.

Cu neliniștea cred că ne naștem. Este un destin al celor care îmbrățișează arta. Dacă ar fi altfel, ne-am mulțumi cu ceea ce am făcut. Căutăm mereu și cred că vom muri căutând. (Sofia Vicoveanca)

Autor Andreea Oana Duduman

Advertisements

2 thoughts on “Dureri ascunse de Sofia Vicoveanca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s