Vila Cucoanei

            Vila Cucoanei 

Autor Gabriela Maria Ionescu

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.2 Decembrie 2016

        Pe strada Vişinilor la nr 9 era o casă veche de cărămidă roşie fără prea multă strălucire, construită prin anii ’40. În 1945 casa a fost cumpărată de fiul unui aristocrat rus ce avea afaceri în Bucureşti pe nume Igor. El urmă să se căsătorească cu o tânără d-ra pe nume Liuba, venită în Bucureşti la studii într-o vestită şcoală de fete. Şi ea fiica a unor prosperi oameni de afaceri ruşi. Igor a investit mulţi bani în decorarea casei cu motive arhitectonice ruseşti, a schimbat tot mobilierul, a utilat bucătăria şi a construit chiar şi o seră încălzită pentru plante de tot felul. În slujba lui era o fată în casă ce era şi cameristă, o bucătăreasă şi soţul ei grădinarul şi mai era o tânăra secretară pentru afaceri când stăpânul lucra de acasă.
        Logodna celor doi strânsese multă lume bună, cei doi tineri îndrăgostiţi treceau pe la fiecare invitat salutând şi mulţumind pentru prezenţă. După logodnă tânăra a rămas la internat până la terminarea şcolii. Luase numeroase lecţii de pian, canto, pictură, bune maniere şi chiar de limbi străine. Avea 18 ani şi era o tânăra foarte bine educată şi de o sensibilitate artistică şi emoţională evidentă.
      Intrarea României în război avea să le schimbe radical traiectoriile vieţii celor doi tineri îndrăgostiţi. Igor având pregătire militară fusese recrutat printre primii. A venit la internat şi şi-a luat rămas bun de la Liuba, care a plâns tot timpul, a rugat-o mult să aibă grijă de casă şi să plătească la timp servitorii căci el se va întoarce şi se vor căsători. Îi crease un cont pe numele ei unde erau bani suficienţi pentru orice cheltuieli.vila
        Liuba s-a mutat în casă, din acel moment casei i s-a spus Vila Cucoanei şi l-a aşteptat. Numai că războiul s-a terminat şi Igor nu a revenit de pe front. L-a căutat mult prin listele de răniţi şi chiar prin cele cu dispăruţi. Apoi a luat la rând toate spitalele unde fuseseră aduşi răniţi din timpul războiului, dar nu l-a găsit. Căutarea ei zadarnică a împins-o spre o disperare potolită, când şi când avea episoade în care se îmbraca în rochia de mireasă şi ieşea la poartă să îl aştepte. Nu era lucidă în acele momente şi nu simţea frigul sau ploaia de aceea deseori era răcită şi de la un timp stătea numai în casă. Au trecut peste 40 de ani şi Liuba continuă în mintea ei să îl aştepte pe Igor. Servitorii devotaţi erau acum doar angajaţi plătiţi regulat de avocatul familiei.Tot el avea grijă ca “Cucoana” cum i se zicea în cartier să aibă toate cele necesare şi o asistentă medicală care venea uneori noapte când Liuba nu îşi găsea liniştea. Avea o pasiune: florile, şi de aceea mult timp petrecea în seră, dar cânta des şi la pian. Într-o toamnă o fosta colegă de la internat a invitat-o să cânte la un eveniment caritabil pentru construcţia unui monument dedicat eroilor războiului. A acceptat cu plăcere şi a avut un mini concert de pian foarte apreciat de invitaţii la eveniment. Prezenţa presei a făcut ca fotografia ei să apară în ziare pe prima pagină împreună cu o scurtă prezentare. 
    La o săptămâna de la eveniment la uşa casei s-a prezentat un bătrân rezervist plin de decoraţii pe piept, cu un buchet imens de flori în mâna şi a cerut să o vadă pe d-na casei. Liuba l-a primit în salon şi a comandat ceai şi fursecuri. A rămas împietrită însă când i-a văzut chipul îmbătrânit şi a zis doar atât :
   – Igor ???
     Apoi a leşinat, medicul venit în grabă i-a făcut un întăritor şi a ajutat-o să îşi revină.
    L-au invitat pe Igor să povestească ce i s-a întâmplat şi unde a fost în toţi aceşti ani. El fusese rănit la cap în timpul războiului pe când se dădeau bătălii aprige în munţii Tatra, o schijă i se înfipsese în spatele urechii provocându-i o amnezie foarte lungă. Medicii nu i-au dat speranţe că îşi va reveni vreodată. A locuit acolo la o familie de tăietori de lemne cam 10 ani, apoi a revenit în Bucureşti căci avea la el pe o bucată de hârtie scrisă adresa şcolii unde a învăţat Liuba şi singurele lucruri ce îi rămăseseră după război erau un inel şi acea bucată de hârtie. A rătăcit mult pe străzi şi în final cineva l-a dus la un institut psihiatric. Acolo a stat internat şi apoi văzând că nu are manifestări violente a fost angajat ca şi grădinar.
     După ce a găsit din întâmplare pagina de ziar cu fotografia Liubei, totul  a început să curgă ca un şuvoi de amintiri, a ştiut îndată cine este şi s-a prezentat la Ministerul Apărării să îşi ceară actele. I-a fost restabilită identitatea şi a fost avansat la grad de colonel în rezervă cu toate onorurile militare.
    Şi cu inima plină de bucurie venise să îşi îndeplinească promisiunea făcută cu zeci de ani în urmă- aceea de a se căsători cu femeia vieţii sale.cucoana
              Casa se numeşte tot Vila Cucoanei, deşi ei doi s-au stins demult.
Poveşti de viaţă

Autor Gabriela Maria Ionescu

Sursa foto: Printerest.com

Advertisements

One thought on “Vila Cucoanei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s