Life Stuff sau Învăţături pentru Andreea de Cezar Pârlog-impresii de lectură

Life Stuff sau Învăţături pentru Andreea de Cezar Pârlog

impresii de lectură

Autor Dana Burda

   Cartea scriitorului Cezar Pârlog, “Life stuff sau Învăţături pentru Andreea” a apărut la editura Tracus Arte anul acesta, 2016. Cartea are 233 de pagini şi este grafic vorbind o carte foarte frumoasă. Coperta este o realizare a pictorului consacrat Laurenţiu Midvichi cu numeroase expoziţii la activ şi membru al Uniunii Artiştilor plastici, care asigură şi ilustraţiile din text, cele zece crochiuri alb – negru ce oferă cărţii un grad ridicat de elegantă, parcă din alte timpuri.

    Cu “Liffe stuff sau Învăţături pentru Andreea” scriitorul Cezar Pârlog este la ce de a doua sa carte. Volumul s[u de debut a apărut tot la editura Tracus Arte în anul 2014, un volum de proză scurtă intitulat “Flori, fete, fiţe sau băieţi” lansat la târgul de carte Gaudeamus din acel an. Acest prim volum i-a adus şi consacrarea ca scriitor fiind premiat cu premiul literar naţional “Vasile Voiculescu” 2014. Dar scriitorul Cezar Pârlog, care face parte din generaţia scriitorilor tineri ( s-a născut pe 23 februarie 1970), era deja bine cunoscut publicului larg, publicând în mod constant la diverse cotidiene şi reviste între care “Adevărul”, “Puterea”, “24 Fun” sau “Historia”. Stilul s[u de a scrie este repede remarcat în peisajul altfel cam cenuşiu şi deprimant de sobru a ceea ce se publică de obicei în cotidienele noastre. Şi aşa cum remarcau deja diverşi critici literari, este abia la început de drum: “ …Life Stuff nu e o promisiune. E o confirmare. S -ar putea ca ea să aparţină unuia dintre cele mai interesante new entries din proză românească recentă.” Paul Cernat, coperta a patra “ Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”.life-stuff-sau-invataturi-pentru-andreea-cezar-parlog-1

   Am ajuns în posesia cărţii scriitorului Cezar Pârlog, “ Lifs stuff sau Învăţături pentru Andreea” datorită generozităţii autorului căruia îi mulţumesc atât pentru şansa de a citi o carte interesantă şi deosebită, cât şi pentru frumoasa sa dedicaţie care mă onorează. Ca să întru deja în stilul cărţii domniei sale, acea generoasă dedicaţie este deja trecută la capitol special în testamentul meu împreună cu cartea! Sigur vor fi nemulţumiri între numeroşii mei moştenitori !!!

   Dar să intrăm în registrul serios. Calitatea mea, raportată la scrierea oricărei recenzii, este doar cea de cititor pasionat, aş spune chiar mai mult decât pasionat. Pentru mine o carte este mai presus decât orice alt bun material care nu intră strict în sfera supravieţuirii. Am o profundă admiraţie pentru cei care îşi pun sufletul, inima, mintea, viaţa pe tavă, scriind cărţi. Nu cred că există cărţi rele sau proaste, ci doar cititori insuficient pregătiţi sau aflaţi pe alte lungimi de undă decât scriitorul. În rest mă înscriu perfect în caracterizarea făcută de scriitor în această carte atunci când spune ”zeci de exemplare aruncate din simpatie în stânga şi – n dreapta, spre colegi, reviste literare, prieteni, băieţi şi fete care, ca să-şi umple timpul şi să scape de sarcinile de la bucătărie, ori de dus căţelul afară pe ploaie, preferau să scrie zilnic pe bloguri cronici despre cărţi.” (p.77) Am râs, uimită de ce intuiţie poate avea un scriitor talentat. Exact asta încerc şi eu să fac, nu să scap, că e cam greu, ci doar să uit de sarcinile de la bucătărie. Căţel nu am, ar fi totuşi prea mult!

   Această a două apariţie editorială a scriitorului Cezar Pârlog a fost pentru mine o maximă provocare şi o revelaţie. Este scrisă într-un stil extrem de personal, departe de orice tip de scriitură clasică şi în acelaşi timp este o carte atât de ancorată în cotidian încât după ce o citeşti, o reciteşti şi începi să te simţi rău. Asta e lumea în care trăim? Acelaşi tip de sentimente le-am avut atunci când am citit proza scurtă a scriitorului Mihail Bulgakov. Şi el scria într-un moment istoric de cotitură când lumea îşi ieşise din matcă, la începutul anilor 20 ai secolului 20 şi în ciuda umorului din fiecare poveste în parte, îţi vine să plângi când citeşti..

   “Life stuff sau Învăţături pentru Andreea” a fost o provocare începând cu titlul. Este după cum bine se vede un titlul compus din două părţi separate. O parte “Life stuff” în limba engelza şi “Învăţături pentru Andreea” pur româneşte adică acel amestec dezinvolt de română şi engleză atât de des uzitat în ultimul sfert de secol încât trece neobservat. Life stuff a mai fost de altfel utilizat de autor, fiind titlul rubricii la care publică în cotidianul “Puterea”. Life stuff tradus în româneşte ar însemna lucruri legate de viaţă, dar cuvântul stuff are ca sens şi nimicuri, lucruri fără mare importantă şi îmi permit să cred că acesta este sensul folosit de autor. “Învăţături pentru Andreea” m-a dus cu gândul la altă epoca, mult mai îndepărtată, când în prima jumătate a secolului XVI, învăţatul domnitor Neagoe Basarab, ctitorul mănăstirii Curtea de Argeş, scrie o carte intitulată “Învăţături către fiul meu Teodosie”, capodoperă a literaturii noastre medievale, în care ca tată şi ca domn caută să-l înveţe pe fiul său cum să se poarte într-o lume deloc prietenoasă. Deci, încă din titlul Cezar Pârlog se ancorează şi ne ancorează pe noi, cititorii, în realitatea uşor schizoidă în care trăim, pe de o parte maxim cosmopolitism, pe de altă tradiţionalism înfocat. Nu am găsit încă o linie de mijloc.

   Scriitorul însă face din învăţăturile pentru Andreea linia de mijloc necesară. Povestea în sine este o artistică împletitură a trei fire narative. Primul şi cel mai evident este povestea spusă de personajul principal, şi nu trebuie să-l confundăm cu autorul ( …lecţia confuziei prea des făcute de către cititori, dintre autor şi personajele sale…”p.90), poveste compusă din mici poveşti exemplificatoare, firul doi un text de final sau de intorducere a poveştii şi firul trei, învăţătură către Andreea. Eu cel puţin aşa am perceput microromanul scriitorului Cezar Pârlog. Pentru că nu mi se pare că poate fi tratat ca proză scurtă, ci este un roman monolog al unui singur personaj care crează prin poveştile sale alte şi alte personaje. Ca să fie mai simplu, îl voi numi pe cel care povesteşte, Tatăl Andreei, aşa cum făceam cu toţii în copilărie când vorbeam de părinţii prietenilor noştri.

   Povestea în sine este simplă. Tatăl Andreei se vede în imposibilitate de a-şi vedea şi cunoaşte fiica pe măsură ce aceasta creşte din cauza încăpăţânării plină de rea voinţă a fostei soţii. Aceasta profită de orice ocazie şi mai ales de faptul că locuieşte în alt oraş că să-l împiedice pe fostul soţ să vadă copilul chiar, dacă prin asta face o ilegalitate. Aşa că în ciuda luptei fără preget dintre cei doi foşti soţi, Andreea se întâlneşte rar şi foarte rar cu tatăl ei şi pe măsură ce creşte este tot mai expusă unui bombardament informatic rău voitor la adresa tatălui, din partea celor din jurul ei. Aducându-şi aminte că în scurta perioada în care au format toţi trei o familie normală, Andreea iubea să-l audă pe tatăl ei spunându-i poveşti, acesta se decide să continue să le scrie de data asta, pentru ca astfel fiica să-l poată cunoaşte. Pentru că poveştile vorbesc despre el şi despre viaţa lui. Din aceste poveşti sunt extrase şi învăţăturile prin care Andreea, la vârsta la care le va citi, să îşi cunoască atât tatăl, dar şi cum să facă faţă diverselor provocări ale vieţii, de multe ori cam aceleaşi indiferent de trecerea timpului. Povestea de viaţă a tatălui Andreei este la fel cu a noastră a tuturor. Şi-a cunoscut soţia după ce au terminat facultatea, “Aşa au fost timpurile; eu şi mama ta ne-am cunoscut după ce am terminat facultăţile, am plecat la drum fără să avem mare lucru, pe vremea aia se spunea că ai luat-o de la zero, de la lingură” (p16) Şi-au cumpărat casă prin credit la BRD şi au pornit în drum în doi. Dar încet- încet au cam uitat drumul comun şi au început drumuri colaterale, care în cele din urmă i-a determinat să se despartă având însă şi un copil. În această poveste tristă este foarte puţin vorba despre iubire.

   Doar câteva observaţii ce pot fi trecute la capitolul învăţături: “Trebuie să recunosc că într-o relaţie de iubire nu este de ajuns să dai şi să aştepţi. Că poţi mai mult de atât: adică să ceri şi să refuzi.” (p.18) Următoarea învăţătură legată de iubire este aceea că obligatoriu trebuie să fii atent cui dăruieşti iubirea cu alte cuvinte să ţii la cine trebuie. (p.20) Nu sunt multe aceste învăţături, dar suficiente, dacă se ţine cont de ele, pentru a nu repeta greşeală părinţilor.

   Mi-am propus după ce am citit cartea să adun la un loc învăţăturile pentru Andreea. Poate că nu am reuşit să le întrezăresc pe toate, dar am adunat 20 de învăţături plus dorinţa unui tată iubitor pentru ceea ce fiica lui va face în viitor.Prima învăţătură şi cea mai importantă este dragostea necondiţionată a tatălui faţă de fiica sa şi exact asta vrea să ştie înainte de orice altceva fiecare copi,l chiar şi bucăţica de copil ce a mai rămas în fiecare dintre noi. Scriitorul este un bun psiholog şi ştie ce poate mişca atât cititorul cât şi o fiica adevărată dacă ea ar exista. O spune frumos şi credibil, simplu şi convingător, ”te-am iubit mult încă din primul moment, Andreea!”…(p.42) Şi ştie să fie şi fair play adăugând la fel de convingător, că la fel de mult a iubit-o şi mama ei.

   Urmează apoi una după altă poveşti şi învăţăturile aferente legate de despărţirea părinţilor, de serviciul pe care îl are, de veşnica şi de neoprit atracţie faţă de frumosul feminin sub toate aspectele lui, despre lucrurile în care crede, despre prieteni şi duşmani, despre proprii părinţi, şi despre propria sa copilărie, despre experinţa serviciului militar de loc traumatizantă aşa cum suntem obişnuiţi din povestirile celor mai mulţi trecuţi prin aşa ceva. Sunt multe, foarte multe pagini superb scrise şi multe din cele scrise de neiutat. Mă voi rezuma doar la câteva exemple din învăţăturile către Andreea:

“ Şi o concluzie moralizatoare: nicăieri, niciodată nu eşti suficient de singur pentru a te putea bucura”,(p.61).
“ Tatăl tău s-a simţit întotdeauna bine răsfăţând cuvintele.” (p.61)
“ Banii nu sunt scopul şi nici cel mai important lucru din lume.” (p.86)
“În fond, moartea nu este decât o continuare a vieţii, iar oamenii s-au cam obişnuit să moară, mai devreme sau mai târziu.” (p.102)
“ Soarta îţi joacă întotdeuna feste cumplite când eşti candid, iar asta nu are legătură cu inteligenţa.” (p.112)
“ Nu am mulţi prieteni şi duşmanii oricum se fac singuri, fără nici un efort, iar realizările tale sunt cel mai bun catalizator pentru asta!” (p.54)

La fel de mult mi-a plăcut şi învăţătura legată de atitudinea Andreei faţă de şcoală, faţă de ceea ce şcoala poate oferi şi nu trebuie ratat:
“ Andreea, tu trebuie să fii în orice situaţie o fată deşteaptă Şi în cele mai multe cazuri nu vei reuşi asta decât dacă încă de acum o să înveţi cât mai bine, că să cunoşti câte ceva din toate, să ai o cultură generală onorabilă, să vorbeşti trei, patru limbi străine….” ( p.72)

    Povestirile exemplificatoare sunt cele care constituie cea mai mare parte a cărţii. Majoritatea lor sunt inspirate din realitatea cotidiană, din viaţa povestitorului care câteodată se poate confunda cu cea a autorului când e vorba de amintiri din copilărie, din armata, din parcursul profesional sinuos, de la locul de muncă,dar sunt şi poveşti – poveşti cum este continuarea personală şi excepţională a basmului “Albă ca zăpadă şi cei şapte pitici” care este preferata mea. Asta poate pentru că toată viaţa am gândit că e bine să ştii ce să-ţi doreşti şi să-ţi exprimi dorinţele foarte clar şi corect ca să nu te trezeşti cu cine ştie ce probleme greu de suportat şi în situaţii din care nu mai poţi ieşi decât printr-o minune, şi mai ales nu lasa niciodată ca bunăstarea ta să depindă de alţii. Cam asta o învaţă şi tatăl ei pe Andreea, scriind o prelungire a cunoscutului basm, în care arată ce se întâmplă cu piticii după plecarea Albei ca zăpadă.(p.21) Mai este şi învăţătura subînţeleasă, nu există persoane de neînlocuit. Nu voi insistă pe aceste povestiri. Ele nu pot fi repovestite fără să-şi piardă savoarea bine cunoscută stilului scriitorului Cezar Pârlog. Cartea trebuie citită pentru a-şi dezvălui în totalitate originalitatea şi insolitul.

   De foarte multe ori pe parcursul cărţii, scriitorul Cezar Pârlog ţine să precizeze că totul este o creaţie, o pură creaţie şi a cauta similitudini şi atingeri cu realitatea este cea mai mare greşeală pe care am putea-o face ca cititori. Cel care vorbeşte nu este autorul, cei despre care vorbeşte în povestiri nu sunt persoane recognoscibile din viaţa sa, întâmplările sunt doar un amestec de ici şi de colo deci pure creaţii pornind de la o vorbă sau un gest după cum însuşi scriitorul precizează într-un interviu-
“ Poate datorită stilului pe care l-am adoptat, călcând apăsat spre amuzant, spre deplinul răsfăţ al jocului. Pornesc de la o realitate minusculă şi brodez la fiecare citire-şlefuire până ajung să fac o gogoaşă imensă, de care râd cu zgomot şi cu gura până la urechi”

   Sunt însă şi momente în care cititorul este uşor nedumerit. Iată la pagină 47 personajul cărţii exclamă “ilustrul meu tiz, Cezar Borgia să trăiască!”. Oare personajul se numeşte Cezar la fel ca autorul?

   În ciuda umorului care însoţeşte fiecare povestire în parte, pe ansamblu povestea generală este tristă, chiar foarte tristă. Sunt perfect de acord cu observaţia Lumintei Zaharia din articolul “Cezar Pârlog, un mistagog la curtea prozei scurte” apărut în “Luceafărul”, 4 ianuarie 2015, chiar dacă se referă la cealaltă carte a autorului: “Odată intrat în proza sa, ajungi din spectator actor şi e treaba ta apoi cum gestionezi durerea – pentru că, din nou surprinzător, după ce-l citeşti, indiferent dacă textul este dramatic sau comic ( tragicomic, adesea) TE DOARE.”

   Şi sunt destule momente dureroase cu adevărat în povestea unui tată care nu-şi poate vedea fiica în ciuda faptului că are o hotărâre judecătorească deplin valabilă.Nu numai faptul acesta în sine este dureros, ci şi mai dureros este că aşa ceva e posibil în ţara noastră în care se vorbeşte atâta despre justiţie şi ce este ea! Dacă deciziile unei curţi de judecată sunt doar petice de hârtie fără valoare în faptele mici de viaţa curentă, atunci ce ne mai mirăm de marile probleme ale justiţiei noastre?

   Sigur personajul care îşi spune monologul este departe de a fi un personaj ideal. Are o mulţime de greşeli pe care şi le poate imputa. Uşorul misoginism ascuns sub un umor mai mult sau mai puţin elegant dublat de o sensibilitate periculoasă faţă de frumuseţea feminină, gânduri de răzbunare cam ciudate, o prea mare prietenie cu băutură în orice formă s-ar arata aceasta….şi chiar modul în care se gândeşte la forţa cuvântului scris: “Pentru că în scris poţi face orice, eşti un fel de Dumnezeu.”(p.87) Sună desul de ciudat să-i spună fiicei lui că “este, desigur, ştiut prin definiţie că fidelitatea în căsnicie este privilegiul bărbaţilor comozi”??!! iar “ femeia cu vocaţie de nevasta este ceva rar”??!! ( p.96).

   Finalul cărţii este impresionant prin sinceritate şi autenticitate, pentru că exact aşa vorbeşte orice tată care îşi vede fiica mult prea rar: “Andreea ajută-mă să pot spune cândva; Eu nu sunt nemulţumit de viaţa mea; dar de departe cea mai de seama realizare este fiica mea, un om de o enormă inteligenţă şi erudiţie. Reuşitele ei mă mulţumesc, deasemenea. Ea se leagă de propria mea evoluţie intelectuală, sufletească şi organică.”(p.222)

   Cartea se încheie cu un epilog care este povestea dramatică a unui tată al cărui nume îl cunoaştem de data asta, Mişu Dumitrescu..nu întru în amănunte ca să nu stric plăcerea altor cititori. Şi la final de tot, o postfaţă de două rânduri în care suntem dublu asiguraţi că povestea este adevărată! Şi chiar aşa am simţiţi-o pe tot parcusul celor 233 de pagini, veridică şi ruptă din realitate şi dureros de tristă.

Mulţumesc scriitorului Cezar Pârlog pentru că a avut generozitatea să-mi ofere cartea sa şi că a avut încredere să mă lase să scriu impresiile mele despre ea.

Autor Dana Burda

Advertisements

5 thoughts on “Life Stuff sau Învăţături pentru Andreea de Cezar Pârlog-impresii de lectură

  1. Multumim Dana pentru prezentare!Da Mirela este o carte cu multe invataminte,merita citita!Felicitari Cezar!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s