Josephine de Carolly Erickson-Fragment

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.1 Noiembrie 2016

Josephine, de Carolly Erickson-Fragment

    O linişte mormîntală domnea  în văzduhul umed şi apăsător; fumul focurilor la care se gătea mîncarea se ridica molcom spre cerul înnorat, împrăştiindu-se apoi brusc către nord. Alizeul încetase să mai bată. Nestrăbătute de nici o adiere, frunzele groase ale arborilor de pîine păreau încremenite, în ultimele ore ale dimineţii, pe cîmpurile cu trestie de zahăr, unde o sută de sclavi, aproape dezbrăcaţi, munceau încovoiaţi la strînsul recoltei, retezînd tulpinile de trestie cu nişte cuţite lungi şi groase, căldura devenise toridă.

    Era 13 august 1766, lună din hivernage, anotimpul furtunilor şi al ploilor. Norii se îngrămădeau ameninţători pe cerul întunecat al Martinicăi, o insulă stîncoasă şi muntoasă din Antilele Mici, aflată la peste şase sute kilometri de coasta Guineei. Prin colibele sclavilor se şoptea că venea o furtună cumplită, căci căpeteniile caraibe anunţaseră că cerul prevestea numai rele, iar toată lumea ştia că în seara precedentă, la asfinţit, o lumină roşie ca sîngele fusese zărită la orizont, în locul obişnuitului verde ca smaraldul – semn că moartea era pe-aproape.
„Vine iouallou”, îşi spuneau sclavii unii altora, iar stăpînii lor creoli repetau şi ei avertismentul în limba lor.
„Vine ouracan.”

    În portul Fort-Royal, apa, îndeobşte limpede, de culoare turcoaz, devenise opacă, iar pe la amiază faţa oceanului se încreţise în lungi ondulaţii albe şi înspumate, în timp ce valuri furioase se spărgeau zgomotos pe plajă. Corăbiile ancorate la gura
portului începuseră să dănţuiască frenetic în hulă. Ceva mai aproape de rîu, pescarii s-au grăbit să-şi aducă bărcile la mal, tîrîndu-le apoi pe uscat, departe de plajă, unde le-au legat cu funii groase de trunchiurile zdravene ale palmierilor.

   În primele ore ale după-amiezei, asupra Martinicăi se lăsase deja un amurg plumburiu şi un vînt aprig dinspre ocean începuse să şuiere prin cîmpurile cu trestie de zahăr. Vacile mugeau şi, agitate, frămîntau pămîntul cu copitele; orătăniile îşi
părăseau coteţele, fugind să se adăpostească printre stînci.

   Păsările mării se adunau în cîrduri şi zburau spre centrul insulei, departe de coastă, iar rîurile sărate erau pline de peşti ce migraseră dinspre ocean, ca să scape de prăpădul apelor învolburate.

   Deşi supraveghetorul nu dăduse încă ordinul de încetare a lucrului, salahorii de pe cîmp se opriseră din treabă şi adulmecau aerul. Mirosea a sulf. Şi-au înălţat privirea şi au văzut fîşii subţiri de fulgere argintii întreţesute prin norii groşi şi negri. Pe
urmă, au început să cadă primii stropi mari de ploaie, plescăind zgomotos în ţărîna roşie.

   Pe plantaţia Trois-Ilets, din cîmpia de la Morne Gantheaume, Joseph Tascher se pregătea să-şi pună familia la adăpost. Sănătatea nu i-ar fi permis soţiei lui, Rose-CIaire, să treacă printr-o încercare atît de grea. De trei săptămîni zăcea la pat, în aşteptarea clipei cînd avea să aducă pe lume cel de-al treilea copil, pe care Joseph şi-1 dorea cu ardoare să fie băiat. Moaşele negrese stăteau prin preajmă, pregătite să ajute la naştere, în cazul în care doctorul de la Fort-Royal n-ar fi reuşit să ajungă la timp pe plantaţie. Cele două bunici ale copilaşului, aristocratica Franţoise Tascher şi irlandeza cu voinţă de fier, Catherine Brown, care prin căsătorie devenise Catherine des Sannois, veniseră special la Trois-Ilets ca să fie de faţă la naşterea moştenitorului lui Joseph1.

   Joseph a poruncit să se aducă o căruţă de la grajd, în care le-a urcat pe nevasta-sa, tare îngrijorată, împreună cu fiicele lor Yeyette şi Catherine, în vîrstă de trei şi, respectiv, doi ani, care se agăţau, speriate, de nişte sclave – doicile lor, pe maică-sa şi pe soacră-sa, ca şi pe Alexandre, băieţelul de şase ani care locuia la ei, de cînd venise pe lume. Au luat cu ei cîteva lucruri, bijuteriile femeilor şi cîteva vechi obiecte de familie, pe care se gîndiseră să le salveze înainte de plecare. Aruncînd o ultimă privire înjur, Joseph i-a poruncit vizitiului să mîne cît mai iute spre casa vînturilor.

   Fiecare plantaţie din Martinica avea o casă a vînturilor, o construcţie inexpugnabilă, cu ziduri groase de doi metri şi fără ferestre, împlîntată în coasta dealului, unde nici o furtună, fie ea cît de crîncenă, nu putea pătrunde. Uşile masive din lemn de esenţă dură se deschideau spre o încăpere întunecoasă ca o peşteră, în care puteau încăpea cîteva zeci de persoane, provizii de alimente şi apă. în acest refugiu, adăpostiţi în spatele uşilor solide din lemn, aveau să aştepte trecerea furtunii. în turnul înalt din lemn, de la marginea cîmpurilor cu trestie de zahăr, aînceput s bat clopotul, dînd alarma. Lucrul a încetat; salahorii de pe cîmp s-au repezit numaidecît spre colibele lor, şi-au luat copiii şi nişte provizii, apoi s-au îndreptat spre fabrica de zahăr. Spre deosebire de celelalte clădiri dărăpănate şi părăginite de pe plantaţie, fabrica de zahăr, cu zidurile ei de piatră construite cu cîteva generaţii în urmă, în vremuri mai înfloritoare, era încă solidă. Avea să reziste la ioiiallou.

   Spre casa vînturilor au mai pornit şi alte căruţe încărcate cu luminări, felinare, coşuri cu peşte sărat, tapiocă, pîini din făină de manioc, urcioare mari din lut roşu umplute cu apă proaspătă şi bere din melasă neagră. Moaşele şi-au adus cuţitele, sforile şi amuletele făcute din frunze uscate de palmier şi binecuvîntate de vraci, pentru a-i alunga pe zombi.

   Deşi abia se înserase, plantaţia era cufundată complet în beznă; ploua cu găleata, puhoaiele umflînd rîurile şi inundînd cîmpurile. Cu fiecare ceas ce trecea, vîntul se înteţea şi devenea tot mai violent, răscolind apele învolburate ale golfului, în
adăpostul unde familia Tascher şi sclavii lor din casă aşteptau să se potolească furtuna, uşile masive din lemn au început să se curbeze spre exterior în ciuda funiilor groase cu care erau legate. Joseph şi ceilalţi bărbaţi trăgeau din răsputeri de funii, pentru a contracara cumplitul efect de aspiraţie al vîntului de afară. Vuietul acestuia era atît de puternic, încît abia puteau desluşi zgomotele prăpădului de afară – trosnetul copacilor uriaşi care se prăvăleau la pămînt, dezmembrarea casei cu două etaje de pe plantaţie, alunecările de teren soldate cu dislocarea cîmpurilor de trestie de zahăr şi a grădinilor de pe plantaţie. Vîntul se
preschimbase parcă într-o imensă secure, măturînd uscatul şi retezînd totul în cale, în timp ce ploaia biciuia pămînrul pustiit, sporind debitul nurilor.
Ajuns aproape la capătul puterilor, Joseph asculta bubuitul vîntului şi se simţea cuprins de disperare…….josephine-de-carolly-erickson

Advertisements

2 thoughts on “Josephine de Carolly Erickson-Fragment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s