O dorinţă de Crăciun de Fern Michaels şi Cathy Lamb-Fragment

Revista Rânduri cu dichis by Literatură pe tocuri Nr.1 Noiembrie 2016

 Telluride, Colorado

 26 noiembrie 2010

 Vinerea Neagră

   Stephanie mai aruncă o privire spre ceas, să fie sigură că nu rămâne în urmă cu programul pe care singură şi-l impusese: 5:50 a.m. Astăzi, uşile magazinului se deschideau la ora şapte fix, nici mai devreme, nici mai târziu era cea mai aglomerată zi din an la Snow Zone, magazinul cu echipamente pentru schi din Maximum Glide, unde Stephanie lucra ca manager de aproape doi ani. Cu o oră înainte de deschiderea magazinului, Stephanie ajusta volumul boxelor stereo, ascunse departe de privirile clienţilor. În încăpere se revărsară acordurile vesele ale melodiei Have Yourself A Merry Little Christmas2 cântată de Michael Bolton. Luă de sub tejghea patru lumânări mari, parfumate cu esenţă de scorţişoară, căută un chibrit şi apoi aprinse fiecare lumânare în parte, aşezându-le cu grijă întrun loc sigur, unde nu puteau fi dărâmate de clienţii care se uitau la diversele obiecte expuse pe rafturi sau de schiorii care intrau echipaţi pentru pârtie. Deşi la intrare şi în magazine erau anunţuri scrise cu litere mari: ESTE INTERZISĂ INTRAREA CU ECHIPAMENT DE SCHI ÎN INCINTA MAGAZINULUI.

    Stephanie făcu nişte cafea, puse apă la fiert pentru ciocolata fierbinte şi aduse câteva duzini de gogoşi pentru clienţii matinali. Dacă lua în calcul cantitatea de zahăr care se consuma zilele astea, mersul la cumpărături era muncă grea, nu glumă. Stephanie zâmbi la gândul sezonului de sărbători care era pe cale să înceapă. În următoarele patru săptămâni, Maximum Glide va fi plin de turiştii sosiţi din toate colţurile lumii şi, bineînţeles, de localnicii care veneau cu maşinile, să-şi petreacă acolo sfârşitul de săptămână. Verifică încă o dată rafturile şi aranjă din nou trei pulovere de culoare roşu aprins, cu gulere înalte şi fulare asortate. Diversele tipuri de bocanci de schi erau expuse la vânzare, iar cele care se vindeau cu reducere de preţ erau marcate cu abţibilduri portocalii. Mănuşile impermeabile, rămase în stoc de anul trecut, erau aşezate lângă produsele de anul acesta, care propuneau un design nou. Astfel, oamenii puteau hotărî singuri dacă modelul care era ultimul răcnet în materie de stil merita sau nu diferenţa de preţ. Din punctul ei de vedere, Stephanie considera că produsele erau, în mare, cam aceleaşi, cu excepţia unui buzunar cu fermoar adăugat mănuşilor produse anul acesta, în care se puteau băga încălzitoare pentru mâini. Aranjă jachetele marca Spyder şi salopetele de schi marca North Face, asigurându-se că se află la distanţă egală unele de celelalte. Erau produsele care se vindeau cel mai bine din tot magazinul. Comandase mai multe decât anul trecut, de teamă să nu rămână fără marfă până la sfârşitul sezonului. Anul trecut, directorul general de la Maximum Glide, Edward Patrick Joseph O’Brien, care prefera să fie strigat Patrick, deşi ea îl asemăna foarte tare cu Eddie, puştiul acela dulce din Leave It to Beaver3, insistase ca ea să facă singură comanda. După ce verificase inventarul, Stephanie decisese că avea destule salopete şi jachete de schi, cât să-i ajungă două sezoane. Ce nu ştia ea era faptul că celebrul magazin de articole sportive, care făcea parte dintr-un complex turistic patronat de un olimpic medaliat cu aur, atrăgea schiori cu buzunarele doldora de bani, gata să-i cheltuiască. Până la urmă, fusese nevoită să mai facă o comandă, cheltuind câteva sute de dolari din casieria magazinului pentru a achita serviciile de curierat rapid. Îşi învăţase lecţia.

   Mai sigură pe poziţia ei, anul acesta comandase cu toată încrederea, conştientă fiind că se va putea considera norocoasă dacă va rămâne cu ceva pe raft, până la sfârşitul sezonului. Pentru moment, Stephanie era sigură că avea destule produse cât să ajungă până la sfârşitul sărbătorilor. Până la Ajunul Anului Nou, nu avea cum să-şi ia nici măcar o zi liberă, dar asta nu o deranja. Anul ăsta avea nevoie de mai mulţi bani. Cu suma primită pe orele suplimentare, plus bonusul de Crăciun, va putea în sfârşit să plătească avansul la casă. Era prima casă pentru ea şi cele două fiice ale sale, Ashley, o fetiţă de zece ani, cu o minte de douăzeci, şi Amanda, o puştoaică adorabilă, de şapte ani. Petrecuse luni în şir căutând prin ziare, până când găsise o casă cu trei dormitoare şi două băi, în stilul caselor de fermă, care îi plăcuse la nebunie şi pe care şi-o putea permite. Săptămâna trecută fusese special până în oraş, la agenţia Rollins Realty, care vindea casa respectivă. Jessica Rollins, o femeie elegantă, care avea în jur de cincizeci şi cinci de ani, îi programase o vizionare, iar Stephanie se îndrăgostise imediat de casă. Rămăsese vrăjită când văzuse cada imensă din baia principală, un lux la care nici măcar nu visase. Observându-i reacţia, Jessica îi explicase că foştii proprietari erau schiori pasionaţi. Stephanie se gândi că asta se aplica la aproape trei pătrimi din populaţia statutului Colorado. Ştia că o baie fierbinte la sfârşitul unei zile petrecute pe pârtii era considerată o necesitate. După ce vizită casa visurilor sale – una pe care şi-o permitea – îşi făcu o promisiune tacită, ei şi fetelor sale. Vor avea casa lor şi, fără să ştie fetele, plănui să le surprindă cu un nou căţeluş, un husky siberian. Avea de gând să-şi respecte promisiunea, indiferent cât de mult va trebui să muncească pentru asta. Placerville era acum casa ei. Îi fusese destul de greu să părăsească Gypsum, dar aici era la doar douăzeci de minute de mers cu maşina de Telluride.

   Grace şi Max străbăteau adeseori drumul de patru ore până la complexul turistic unde lucra ea.Întotdeauna opreau la magazin ca s-o viziteze şi evident că Grace nici nu se gândea să rateze şansa de a le vedea pe fete. Grace era cea mai bună prietenă a lui Stephanie, sora pe care n-o avusese niciodată. Timp de aproape doi ani, Stephanie şi fetele sale trăiseră într-o garsonieră deasupra unui garaj, pe care Grace o găsise pentru ea în momentul în care părăsiseră Hope House, un adăpost social pentru femeile agresate şi abuzate. Grace, împreună cu noul ei soţ, schiorul olimpic Max Jorgenson, care întâmplător era proprietarul complexului turistic în care lucra Stephanie, anunţaseră ieri, cu ocazia mesei festive date de Ziua Recunoştinţei, că aşteptau primul lor copil. Grace făcuse tot soiul de glume pe tema vârstei sale, iar Max insistase că nu arăta mai bătrână de douăzeci şi unu de ani. Avea aproape patruzeci şi iată că, în sfârşit, visul lui Grace de a deveni mamă era pe cale să se împlinească. Ciudat cum se aranjaseră toate. Dacă cineva i-ar fi spus în urmă cu doi ani că ea şi fetele vor trăi pe cont propriu, fericite pe cont propriu, i-ar fi spus persoanei respective că e dusă cu pluta. Femeile de genul ei nu pot avea grijă de doi copii pe cont propriu, cu siguranţă nu fără ajutorul financiar al unui soţ. Ei, ia mai gândeşte-te o dată! Până acum, îşi dovedise singură că greşise şi nu avea nici cea mai mică intenţie să schimbe în vreun fel lucrurile.

   Scăpase de soţul ei abuziv, Glenn Marshall, de care se îndrăgostise încă din liceu, şi care acum ispăşea opt ani la Penitenciarul de Stat din Canon City, Colorado, o închisoare de maximă securitate, după ce acesta evadase dintr-o închisoare de minimă securitate, unde fusese iniţial închis pentru abuz domestic. Stephanie se crispa amintindu-şi cum el reuşise să evadeze în timp ce era transportat la o altă închisoare de minimă securitate. Era prima ei săptămână petrecută la Hope House, cu doar câteva zile înainte de Crăciun………….