Literatura polițistă la feminin: personaje de referință

Literatura polițistă la feminin: personaje de referință

   Fără „detectivele” din romanele polițiste, literatura ar fi mai săracă, mai searbădă, mai lipsită de farmec. Haideți să vedem câteva asemenea personaje, care fac ele ce fac, dar dezleagă misterul. Ordinea este aleatorie, pentru că personajele sunt atât de variate, încât nu pot fi comparate:

1.Miss Marple

   O bătrânică din satul englezesc St. Mary Mead, pasionată de tricotat și grădinărit. Tipic britanic! Greu de bănuit că în spatele acestei imagini se ascunde o mare detectivă, cu o logică impecabilă. Stilul ei se bazează pe realizarea unor comparații și paralele. Deseori o auzim pe Miss Marple spunând: „Cutare seamănă cu unchiul meu X”. Cei nefamiliarizați cu ea se vor mira și întreba ce relevanță are asemănarea cu unchiul lui Miss Marple, sau ce cunoștință o fi. Veți fi surprinși, dar are. Unele lucruri spuse de Miss Marple par ciudate, fără noimă sau legătură, iar când crezi că bătrâna s-a senilizat complet, totul prinde sens și-i dai toată dreptatea.

Paradoxal, vârsta o ajută pe Miss Marple în investigații. Și nu mă refer la experiență, ci la faptul că i se permit multe. Astfel, nimeni nu se supără pe ea atunci când pune întrebări indiscrete sau își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Pentru că da, Miss Marple este și destul de băgăcioasă. Cum ar putea altfel să afle lucruri importante pentru investigații?

Spre deosebire de Poirot, Agatha Christie a declarat că nu-și amintește exact cum a luat naștere Miss Marple:

„Domnișoara Marple s-a strecurat pe tăcute în viața mea, încât aproape că nici n-am simțit când a venit. […] Am început cu domnișoara Jane Marple, genul de femeie bătrână care semăna cu unele din prietenele bunicii de la Ealing, acele bătrâne pe care le-am întâlnit în multe sate în adolescență. Domnișoara Marple nu se deosebea de bunica decât că era mult mai sâcâietoare și cu tot felul de toane. Avea însă un singur lucru în comun cu bunica, deși era o persoană veselă din fire; se aștepta întotdeauna la tot ce putea fi mai rău de la fiecare și de obicei temerile ei se adevereau cu o exactitate înspăimântătoare.” – „Autobiografia”, Agatha Christie)

„Cred că e posibil ca domnișoara Marple să-mi fi fost inspirată de alt personaj pe care l-am zugrăvit mai înainte cu foarte multă plăcere, sora doctorului Sheppard din cartea Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd, care era personajul meu favorit din acea carte. O fată bătrână acră, plină de curiozitate, care știe totul, aude totul, îndeplinind un serviciu de detectiv complet în casă.” – nu mai știu dacă la vremea respectivă am sesizat asemănarea cu Miss Marple, dar știu sigur că bătrâna cu pricina mi-a atras atenția; la un moment dat chiar am bănuit că ar fi criminala…

    Miss Marple a „debutat” în romanul Crima din casa parohială” („Murder at the Vicarage”), publicată în 1930 și despre care autoarea declară că „nu pot să-mi amintesc unde, când și de ce am ajuns să o scriu, ori ce m-a făcut să-mi aleg un personaj nou, domnișoara Marple, ca să apară ca detectiv în poveste. Desigur, atunci nu intenționam să continui să o folosesc tot restul vieții mele. Nu știam că avea să devină rivala lui Hercule Poirot.”

2.Melania Lupu

  melania-lupu Nu cred că e cititor care să n-o iubească pe Melania. Cu părul alb și ochii albaștri, pare o bunicuță din basme. Ca și Miss Marple, de multe ori pare senilă, însă știe foarte bine să se joace cu această aparență.

   În realitate, este inteligentă și unsă cu toate alifiile. Vârsta n-o împiedică să etaleze în continuare o feminitate la care unele tinere de 20 de ani doar visează.

  Se consultă întotdeauna cu Mirciulică, un motan neobișnuit, care bea grog (o băutură pe bază de rom). Una dintre scenele cele mai amuzante este în „320 de pisici negre”, când Melania este răpită de bandiți și pusă să-i ajute la caz. Foarte senină, le-a spus că nu poate gândi fără Mirciulică. Pentru a o convinge să coopereze, aceștia au pornit pe străzi, în căutarea motanului negru.

„- Știam că ești cretină, dar ca să vii cu animalul în poșetă și să te joci de-a stafiile cu el, la asta nu mă mai așteptam!

– În primul rând, Mirciulică nu e animal! Acolo unde se găsește loc pentru mine, trebuie să se găsească și pentru el.” – „Bună seara, Melania!”, Rodica Ojog-Brașoveanu

   Într-un interviu, întrebată cine a inspirat-o în crearea Melaniei, Rodica Ojog-Brașoveanu a răspuns: „E o găselniță”. O combinație între trăsăturile mai multor persoane întâlnite de-a lungul vieții.

minerva

3.Minerva Tutovan

   „Născută” de aceeași „mamă”, Minerva este opusul Melaniei: urâtă, bărbătoasă, aspră, dură. Fostă profesoară de matematică, printr-un joc al destinului, ajunge șefa fostului ei elev, Dobrescu. Chiar dacă au trecut ani de zile de când „elevul Dobrescu Vasile” era în clasa Minervei, bietul om are în continuare coșmaruri cu „Samuraiul” (porecla Minervei).

   Foarte perspicace, maiorul Minerva Tutovan este o piesă cheie în investigații, specializată în deghizări. Totodată, este o actriță foarte bună, asumându-și alte identități pentru a afla informații cruciale despre caz: în „Minerva se dezlănțuie”, pretinde a fi „Tanța din Olinp”, iar în „Omul de la capătul firului”, o studentă dornică să obțină o diplomă.

  Minerva a fost interpretată de Ileana Stana-Ionescu în Șantaj”, adaptare după romanul „Omul de la capătul firului”, alegere ce nu mi s-a părut prea inspirată: Minerva este o femeie urâtă, brunetă, cu ochii negri și nasul coroiat, fără urmă de feminitate, în timp ce Ileana Stana-Ionescu este blondă, cu ochii verzi, frumoasă și feminină. Dar probabil au căutat o actriță bună.

   Cum a luat naștere Minerva? Autoarea a declarat că a cunoscut o persoană ca ea, tot profesoară de matematică, ceea ce a inspirat-o în crearea personajului.

4.Stella Marian-Harrington

    „Diva” Luciei Verona, soprana cu veleități de detectiv, are câte ceva din Miss Marple și Melania Lupu. La fel de băgăcioasă și curioasă precum Miss Marple, ingenioasă și spirituală precum Melania, cam histrionică, precum orice vedetă, Stella are propriile metode de investigare:

„Își puse o pereche de balerini în locul sandalelor cu tocuri de 15 cm care țăcăneau pe marmură. Voia discreție. Cu pași ușori, trecu prin toate spațiile publice ale vilei, văzu sala de consiliu, clubul, urcă și coborî toate scările și se convinse că oricine poate intra sau ieși fără grijă, dar nu neapărat și fără a fi văzut, chiar când vila părea goală, tot apărea câte cineva la un balcon.” – „Misterul de la Casa Scriitorilor”, Lucia Verona

„Își puse o pereche de mănuși fine, din mătase cu dantelă, scoase din poșeta încăpătoare de care nu se despărțea nicio clipă. Uitase de ele, le cumpărase chiar în dimineața aceea, într-un mic magazine din Verona. Așa, e cu totul altceva, poate să investigheze ca lumea.” „Moartea zboară cu low cost”, Lucia Verona

  Pentru a-și atinge scopul, de multe Stella joacă un rol și în viața reală, nu numai pe scenă: face crize de isterie, își etalează aere de divă pentru a fi tratată așa cum își dorește.

Râsul ei, memorabil și inconfundabil, ar trebui să devină marcă înregistrată: „Ahahahaha!”

 5.Iolanda Știreanu

   Protagonista cărților Oanei Mujea este o detectivă ce are de înfruntat multe probleme personale. În primul volum, Indicii anatomice, facem cunoștință cu Iolanda (sau Lala, pentru cei apropiați). O femeie foarte apreciată în profesia ei, fiind remarcată încă din facultate. Însă are o problemă incomod de restrictivă: suferă de agorafobie; de doi ani nu a mai ieșit din casă, doi ani de când s-a întâmplat ceva traumatizant în trecutul ei.

Dar asta n-a împiedicat-o să-și desfășoare în continuare munca, prin tehnologie de ultimă oră.

Lala este sinceră, dintr-o bucată, colerică, un pic (mai mult) sărită de pe fix și nu se ferește să spună lucrurilor pe nume:

„Cred că de aia îmi place Bucureștiul, pentru că lumea se înjură. Îmi place să le răspund la fel. Să arunc câte o înjurătură din aia grea, pentru că ador chipurile oamenilor.

– Cum? O domnișoară așa frumoasă înjură în asemenea hal?

– Mai du-te-n mă-ta, de parvenit cretin!”

Era un timp în care aș fi vrut să mă apuc de scris, dar aș fi înjurat prea mult, iar cititorii s-ar fi împărțit în oripilați și înjurători profesioniști.” – „Indicii anatomice”, Oana Stoica Mujea

   Desigur, dacă aveți urechile mai sensibile și preferați eroinele finuțe, grațioase, n-o să vă placă de Lala. Dar mie tocmai de aceea îmi place: Lala rupe tiparele și este desprinsă din viața reală, nedând impresia de personaj fictiv, cu trăsături întâlnite numai în romane.

   Într-un interviu, Oana Mujea a spus că Lala este inspirată din ea însăși; a pus în personaj unele trăsături de-ale ei și i-a ieșit foarte bine.

Autor: Sorina Ciocârlan

Surse:Agatha Christie, „Autobiografia”, Lucia Verona, „Moartea zboară cu low cost”, Oana Mujea, „Indicii anatomice”, Rodica Ojog-Brașoveanu, „Bună seara, Melania!”

http://www.imdb.com,rodica.ojog-brasoveanu.com, romania-inedit.3xforum.ro

Advertisements

3 thoughts on “Literatura polițistă la feminin: personaje de referință

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s