Povestea Dinei-poveşti de altădată

Povestea Dinei-poveşti de altădată

Autor: Arcidalia Ghenof

    Obişnuiam, aşa cum fac şi acum, să petrec timp în parc, plimbându-mă,stand pe-o banca şi citind, sau pur şi simplu privind oamenii şi imaginându-mi poveşti despre viaţa lor.Dar nu degeaba se spune că “viaţa bate filmul”, nu mi-aş fi putut imagina o poveste atât de cutremurătoare, atât de tristă, atât de ciudată, dar nu uitaţi că era secolul trecut, când oamenii gândeau, judecau, trăiau după alte coduri morale, şi totuşi nu atât de diferite.
Îmi plăcea să mă uit la joaca copiilor, sunt atât de frumoşi, veseli, nevinovaţi.Îmi atrăgeau privirile mai ales doi copii gemeni, nişte băieţi superbi (cam atât ar fi avut şi ai mei dacă…). Câteodată erau însoţiţi de ambii părinţi, alteori doar de unul dintre ei şi foarte rar de-o doamna în vârstă, am presupus că e bunica. Într-o zi, cum erau ocupate băncile, mama copiilor s-a apropiat şi m-a întrebat dacă se poate aşeza lângă mine. Aşa au început conversaţiile noastre în parc despre viaţă, despre copii, l-am cunoscut şi pe el şi m-au intrigat foarte mult.Vorbeau şi se purtau aproape firesc, dar privirile lor arătau atâta dor, atâta tristeţe, atâta dragoste nefericită.
Eram foarte intrigată dar n-am pus întrebări (pe vremea aceea lumea era mai reticentă, mai reţinută). Şi totuşi în timp ne-am împrietenit, am mai mers la o îngheţată, la o cafea, chiar ne vizităm. Într-o zi Dina a venit agitată cu copiii în parc şi m-a întrebat dacă îi poate lasă cu mine, Dan avusese o problemă şi era la spital. Normal m-am oferit să–i supraveghez la joacă, să-i duc la îngheţată şi apoi la mine de unde poate veni să-i ia când termină. Aşa am făcut şi când Dina a venit după ei, copiii urmăreau un film de desene animate, aşa că am făcut o cafea şi am aşteptat să spună, când vrea ea, ce face Dan. Era bine, avusese un preinfarct uşor, trebuia să stea câteva zile în spital, dar era ok.Cred că acela a fost momentul când s-a rupt zăgazul şi Dina mi-a spus o poveste cutremurătoare, pe care pot să v-o povestesc pentru că cei implicaţi nu mai sunt şi au trecut mulţi ani.

   Cei doi erau dintr-un sat din apropiere, împreună de copii că erau vecini, împreună în şcoală şi mai apoi în viaţă.Tatăl lui era preot în sat, mama lui stătea acasă, îşi crescuse băieţii şi-şi sprijinise soţul. Mama Dinei fusese învăţătoare în sat, despre tatăl ei ştia că murise când ea era mică. Învăţătoarea se mutase vreo doi ani în oraş, perioadă în care îşi întâlnise soţul, o născuse pe Dina, apoi după moartea subită a soţului revenise în sat.Dina era mică şi locuiau cu bunica ei care le ajuta. Normal, femeile fiind vecine s-au împrietenit, deşi Dina sesizase, mai târziu, o uşoară reticenţă la mama ei, copiii se jucau tot timpul împreună şi totul părea ok. Când a izbucnit povestea de dragoste a tinerilor nici mama Dinei nici tatăl lui Dan nu erau sub nici o formă de acord cu prietenia lor, fără să dea nici un fel de explicaţii, nici măcar mama lui Dan nu reuşea să afle ceva.Dar viaţa îşi are surprizele ei. Sigur cei doi tineri se vedeau pe ascuns, apoi plecând în alt oraş, chiar dacă la facultăţi diferite, toată lumea a crezut că lucrurile s-au liniştit, dar ei îşi vedeau de viaţă. Apoi a venit vestea morţii într-un accident a mamei Dinei şi la vreo câteva luni Dan şi-a pus părinţii în faţă faptului împlinit, căsătorindu-se cu iubirea vieţii lui. De moment lucrurile au părut să se liniştească dar…

   S-au născut cei doi copii frumoşi şi sănătoşi, stăteau într-un apartament şi mergeau rar în sat, se vedeau mai des cu mama lui Dan, care venea pe la ei şi-i mai ajuta cu copiii. Apoi când copiii aveau 3 ani s-au mutat în casă nouă şi au organizat o petrecere la care au fost invitaţi şi părinţii lui Dan.Când au rămas numai ei patru, preotul, beat criţă, n-a mai realizat unde şi cu cine se află şi şi-a spus tot oful. Le-a povestit ce dragă i-a fost mama Dinei, o codană frumoasă, dar era deja însurat şi i se născuseră băieţii, cum a îmbrobodit-o şi-a lăsat-o gravidă, cum au stabilit amândoi ca ea să plece o vreme din sat, cum a convins-o ce să spună, de aceea pe certificatul Dinei nu apare numele tatălui (mama ei îi spusese că a avut accidentul înainte de cununie şi ea era deja gravidă), şi că de asta se împotriveau amândoi căsătoriei tinerilor, fără a avea curajul să le spună adevărul. Deci frica şi laşitatea lui, a lor, au distrus atâtea destine.
Cei trei au stat întâi blocaţi, au plâns, au rememorat unele momente şi când popa s-a trezit l-au confruntat şi au aflat tot adevărul sordid. Din acel moment ceva s-a rupt între ei. Mama lui Dan i-a cerut soţului să divorţeze, să renunţe la preoţie şi să se retragă la o mănăstire ca şi călugăr, dacă nu ameninţă să-i spună superiorului bisericii şi scandalul ar fi fost mai mare. Aşa au şi făcut, iar mama lui Dan a vândut casa şi s-a mutat în oraş aproape de ei.

    Dina şi Dan au fost distruşi, la început s-au urât pe unul pe altul, dar şi mai mult pe ei înşişi, apoi au stat de vorba mult, reuşind să pună vinovăţia pe umerii celor a cărora era de drept. Dan s-a mutat spunând copiilor că e plecat cu serviciul în altă localitate, dar încercau pe cât posibil să păstreze aparenţele unei familii, cu ieşiri în parc, excursii, concedii.Pe vremea aceea lumea nu mergea la psiholog, poate aşa ar fi putut măcar să-şi revină cât de cât şi să-şi refacă vieţile. Aşa fiecare a rămas singur, mi-au spus mai târziu că şocul a fost cumplit, să afle că sunt fraţi şi că de câte ori încercau să aibă o relaţie cu cineva vedeau zâmbetul idiot al preotului şi auzeau cuvintele lui de beţiv lăudăros:”cine ştie câţi fraţi mai aveţi?!!!”Şi asta i-a făcut să trăiască ca nişte asceţi toată viaţa. Când au realizat că oricum viaţă particulară (intimă) nu mai puteau avea nici unul şi cum copiii creşteau, erau aproape şcolari şi puneau întrebări, Dan s-a reîntors acasă.

   Au trăit de atunci ca doi fraţi, în aceeaşi casă, ocupându-se de copii, redevenind prieteni, ajutându-se unul pe altul. Băieţii au crescut, au plecat pe la şcoli, fără să se întrebe vreodată de ce părinţii lor păreau uneori mai distanţi, de ce au camere separate, de ce sunt trişti.

   Noi trei ne întâlneam, povesteam, vorbeam, ne ajutăm.Apoi au început încet să plece, întâi mama lui Dan, apoi am auzit de tatăl lui, dar nimeni nu s-a dus la înmormântare. Acum câţiva ani când era cu nepoţii în excursie inima lui Dan s-a oprit şi la câteva zile l-a urmat şi Dina. Poate acolo la stele vor avea mai mult noroc.
Eu sunt încă aici şi nepoţii Dinei îmi spun bunica şi vin să mă vadă.Uneori când sunt cu ei şi cu părinţii lor, băieţii Dinei şi ai lui Dan (pentru că nu mă uită la nici o aniversare), am impresia că sunt şi ei cu noi, şi sunt sigură că de undeva de-acolo de sus îşi veghează în continuare familia.

   Această a fost povestea Dinei transmisă de Gina,vă aşteptăm cu păreri şi poate cu noi poveşti reale de viaţă.

Poveste adevărată.

Autor: Arcidalia Ghenof

Advertisements

2 thoughts on “Povestea Dinei-poveşti de altădată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s