Jurnalul unei cititoare pe tocuri

Jurnalul unei cititoare pe tocuri

Autor:Diana Elena Neaţă

Marți, 1 noiembrie, Paris

    Nu știu ce mă înnebunește mai mult: vremea sau traficul! Aș fi preferat să stau tolănită pe canapea, acoperită cu pătura pufoasă, o cană aburindă de ciocolată caldă, niște Maurice Jarre pe fundal – să se asorteze cu cartea pe care o recitesc (a câta oară?) – Doctor Jivago. Dar nu, nu mi-am putut îngădui plăcearea asta vinovată… A trebuit să conduc prin tot Parisul pentru interviul pe care trebuia să i-l acord lui Anne-Laure Bovéron de la revista Muze.

   Anne-Laure e feblețea mea când vine vorba de jurnaliști culturali și, în plus, e o companie excelentă atunci când vrei să bei un pahar de vin rose și să discuți ultimele bârfe culturale și nu numai! Însă nu pot spune că iubesc șofatul mai ales în pantofii pe care-i purtam: toc imens, roșii cu decor livresc (daaa, mi-am luat în sfârșit pantofii ăia de la Charlotte Olympia). Și Parisul toamna e deprimant, șters parcă de tot sclipiciul lui…

   Interviul a decurs normal… Anne-Laure pune cele mai inteligente întrebări, deși de data asta a intrat puțin cam mult în sfera personală – cică vrea să mă prezinte cititorilor Muze așa cum sunt.

  • Cum erai tu înainte?
  • Eram mai simplă… ștearsă chiar. Mă confundam destul de ușor cu orice peisaj. Voia să fiu ca ele.. celelalte fete, dar mi se părea imposibil. Îl priveam pe furiș pe Matei din banca a treia de la perete, dar el avea ochi doar pentru Anca (așa că nopțile erau îmbrăcate în suspine). Acum privesc înapoi și nu-mi vine să cred că eram eu – șoricelul de biblioteca al clasei. Tocilara. Antisociala. Invizibila. Nu-o-chemați-la-petreceri. Schimbarea mea s-a produs în anul trei de facultate. Mi-am propus atunci să îmi schimb look-ul. Mi-am cumpărat o pereche de blugi rupți și-i geacă de piele cu ținte (ăsta a fost cel mai rebel lucru pe care l-am făcut până atunci). Era aprilie dar încă era frig. Alergam după autobuz ca o zăludă, culmea e că am prins și loc! Ceva era în aer în acea zi cu vânt tăios. M-am așezat, am deschis geanta și mi-am scos cartea pe care o citeam: Doctor Jivago.

   Cam asta i-am povestit. Ce s-a întâmplat apoi e istorie… Ah, Jean Luc! Îmi amintesc și-acum escapada aceea în Calais. Mă așezasem pe capota mașinii lui clasice și priveam cum stelele se reflectau în Canalul Mânecii. El m-a cuprins în brațe și mi-a promis că-mi va dărui lumea…

   Lumea? Copilă naivă! Mi-a dăruit un apartament mare pe Boulevard Saint-Michel, câteva visuri… apoi s-a plictisit și a plecat în căutarea unei noi muze de 20 de ani, dar tu știi deja povestea asta.

   În fine, trecem peste amintirile astea. După ce am ieșit din cafeneaua în care am discutat ore în șir cu Anne-Laure nu voiam decât să mă duc acasă. Aerul devenise tăios anunțând parcă apropierea iminentă a lui decembrie. În plus, eu eram prea subțire îmbrăcată! Dar crezi că traficul a ținut cu mine? Am stat 20 de minute într-o intersecție! 20!!! Asta în timp ce un nene ce semăna leit cu Einstein se uita, din mașina alăturată, cum îmi pierd cumpătul! Ăsta ar fi un început de carte bun, dar nu e!

   Am ajuns acasă. L-am pornit pe Maurice Jarre, că tot rămăsese prins în CD-player. Mi-am făcut o cană de ciocolată caldă și apoi m-am pierdut în Doctor Jivago. În timpul ăsta, afară cred că și-a dat duhul și ultima frunză din copacul ce se află în fața geamului… dar eu eram prea prinsă în paginile cu miros de carte veche pentru a mai observa ceva. N-am observat nici că aveam vreo 30 de mesaje pe WhatsApp de la Alain. Nu știu ce are cartea asta de mă atrage ca un magnet de fiecare dată când sunt pe punctul de a mă îndrăgosti… poate pentru că iubirile mele sunt precum niște războaie? Sau poate pentru că și eu fac cocktail de fantezie cu realitate în mintea mea așa cum face și Iuri Andreevici Jivago? Cine știe?

   Târziu, am observat și mesajele de pe WhatsApp… Alain îmi povestea despre cât de frumoasă e România, ce oameni faini a întâlnit, ce contracte vrea stabilească și cu ce edituri, cum se scrie și se trăiește de fapt într-o țară post comunistă, că vrea să îmi arate și mie ce a descoperit el pentru că-mi va schimba complet părerea (asta-mi sună de parcă ar vrea să plecăm într-o aventură). La final mi-a spus că se va întoarce foarte curând, dar nu-mi spune data pentru că vrea să-mi facă o surpriză. Sincer, mi-e dor de el și de entuziasmul lui…

   Acum te las, jurnalule. E 22:00 și mâine dimineață am o întâlnire cu un scriitor debutant ce mă vrea drept agent literar. Pff, sper să scrie bine – am rămas cu sechele de la ultimul aspirant!

Autor-Diana Elena Neaţă

Advertisements

One thought on “Jurnalul unei cititoare pe tocuri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s